Alunecare masivă de teren pe Autostrada Transilvania
O alunecare majoră de teren s-a petrecut pe traseul autostrăzii A3, între Nădășelu și Zimbor, chiar în apropiere de localitatea Nădășelu, pe șantierul unde constructorul român UMB lucrează în forță încă de la începutul anului. Asociația Pro Infrastructura, care a filmat din dronă alunecarea de teren, spune că întâmplarea e "un déjà-vu pe Autostrada Transilvania", unde "numeroase zone cu sol instabil au dat bătăi de cap și constructorilor anteriori". "Actualul antreprenor general, UMB, în ciuda mobilizării excepționale, nu scapă de problemele majore de consolidare, iar execuția în aceste zone cu instabilitate este fie blocată (ca în cazul alunecării despre care vă vorbim astăzi), fie înregistrează întârzieri și, desigur, costuri în plus", spune Asociația Pro Infrastructura.
"Antreprenorul, care are și calitatea de proiectant, pentru a adopta soluțiile optime care să asigure stabilitatea corpului autostrăzii, efectuează investigații geotehnice în vederea stabilirii naturii și amplitudinii fenomenului. După finalizarea acestor investigații, CNAIR, antreprenorul și specialiștii acreditați și acceptați vor stabili soluțiile tehnice aferente și conforme cu legislația în domeniu. Menționăm că pe celelalte sectoare, antreprenorul execută lucrări de săpătură și umplutură, conform programului stabilit", este reacția CNAIR.
Autostrada de la Nădășelu la Zimbor este una dintre primele autostrăzi din România pe care ar urma să intre fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.