Risc de criză economică în România
Ministrul Finanțelor susține că există riscul unei crize economice în România. Potrivit Mediafax, acesta susține că România nu trăiește într-o oază, ferită de riscurile apariției unor elemente recesioniste.
Demnitarul este de părere că situația datează încă de la momentul preluării mandatului de către actualul guvern. ”Situația este complicată încă de la preluarea mandatului de către actualul guvern. Era complicată și înainte, a devenit mai complicată, mai ales din februarie, când a apărut și conflictul din Ucraina. Sunt tot felul de presiuni. Le putem numi crize, plecând de la energie până la combustibil, alimente, situații și întreruperi de lanțuri de aprovizionare, o serie de incertitudini” , a explicat ministrul.
Acesta explică că țara noastră nu este departe de un posibil risc de apariție a unor presiuni recesioniste. Situația actuală arată că România va avea o dificultate, cel puțin în semestrul trei și patru al anului, și trebuie luate măsuri de revigorare a zonei cu probleme astfel încât pierderile de context sau de conjunctură să nu se resimtă în efectele orizontale.
La întrebarea despre cum se resimte creșterea economică anunțată de guvern la cetățenii de rând, ministrul Finanțelor a răspuns: ”Absolut orice creștere economică, oriunde în lume, se va lovi de o ruptură între ceea ce resimte cetățeanul sau economia, cât timp inflația va fi sus. De aceea, tot efortul guvernamental este cum să întorci rezultatele obținute în economia românească în continuare către economie, pentru că nu vrem să simtă și cetățeanul sau economia cât timp inflația va fi sus”, a declarat Adrian Câciu.
Ministrul Finanțelor susține că și-ar dori ca și analiștii economici de la noi să fie puțin mai cumpătați în aprecieri, prezentând scene apocaliptice, pentru că nu era cazul să se vorbească despre o stagnare în semestrul doi al anului 2022.
”Puterea de cumpărare este erodată de inflație”, susține Câciu.
Ministrul Finanțelor susține că ordonanța privind majorarea salariilor bugetarilor va fi aprobată cel mai probabil săptămâna viitoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.