Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Femeie ucisă de câini, lângă Lacul Morii din București

O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de o haită de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București, informează Hotnews.

Conform unor surse judiciare, este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.

Oamenii care locuiesc în zonă spun că au făcut nenumărate sesizări cu privire la prezența câinilor maidanezi care pot fi periculoși. Totodată, ei afirmă că au sunat la 112 și au trimis emailuri către Primăria sectorului 6, conform Digi 24. Oamenii din zonă mai spun că și câini care au stăpân ar fi lăsați liberi pe stradă, deși sunt câini de luptă care sunt periculoși.

Poliția Capitalei a anunțat că Secția 20 Poliție a fost sesizată prin 112 că o persoană care alerga în zona unui lac din sectorul 6 ar fi fost mușcată de câini.

„La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat victima, iar un echipaj medical a constatat decesul. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, a transmis Poliția Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că victima este o femeie în vârstă de 43 de ani, care ar fi fost atacată de o haită de 7-8 câini la câteva sute de metri distanță de digul Lacul Morii. Cel care a sunat la 112 a fost un cetățean care a văzut de la depărtare ce s-a întâmplat și a încercat sa intervină, dar ar fi fost prea târziu când a ajuns, au mai spus sursele citate.

Este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă. Ea făcea jogging tot lângă digul Lacul Morii când a fost atacată de câini, suferind răni multiple la cap și la membre. Atunci, femeia a fost salvată de doi biciclişti care treceau în acel moment prin zonă.

Consilierul municipal din CGMB Diana Mardarovici (PNL) spune că sumele alocate anual pentru Autoritatea pentru Supravgherea și Protecția Animalelor (ASPA) București din bugetul Primăriei Capitalei sunt imense, cerând „un raport detaliat de la conducerea acestei instituții subordonate a PMB, care are atribuții exclusive si misiunea de a gestiona câinii fără stăpân, și un plan clar de acțiuni pentru a evita astfel de tragedii în viitor!”.

”Vreau să știu cine a cerut oprirea capturării câinilor fără stăpân! Solicităm în acest sens demisia imediată a directorului ASPA! Sunteți plătiți să ne protejați, nu să tocați bugete pe pliante!”, a mai scris consilierul municipal, pe Facebook.

Primăria Sectorului 6 a reacționat susținând că terenul pe care a fost atacată victima este unul privat, iar împroprietăririle ar fi fost făcute de autoritățile din Chiajna.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

9 comentarii

postat de maurice Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 13:49 86.124.201.*** Link la comentariu

Sa faca si cainii pușcărie.

postat de Repetiția, nu-i mama înțelepciuni Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 15:50 109.166.133.*** Link la comentariu

Acum ce să zic, dacă tot alergi pe câmp și ai avut o experiență urâtă cu câinii din zonă, ia la tine un spray cu piper, aparat cu ultrasunete de alungat câinii, altfel, alergând, câinii te iau ca animal pentru pradă, pentru că le-ai încălcat teritoriul ''suveran''.

postat de Bleah Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 16:59 5.13.239.*** Link la comentariu

Întrebarea e, când se va respecta legea? Acea lege care spune ca dacă după 14 zile, câine se vor eutanasia, dacă nu sunt adoptati....Unii vor spune ca nu erau într un centru... Adevărat, dar dacă se eutanasiau alții din centru și aceștia erau prinși și duși într un centru... Asa, centrele sunt plin

postat de Albert Sâmbătă, 21 Ianuarie 2023 19:53 86.124.203.*** Link la comentariu

O haita a început sa se formeze în zona bisericii SF Haralambie și a bl. C1. Provin de la casele aferente str Movilei și din curtea soc. Bamen, Movilei 15. Aici sunt hrăniți, lăsați liberi în curte, seara iesin strada. Poate face cineva ceva....

postat de Hingherul Duminică, 22 Ianuarie 2023 16:08 213.233.88.*** Link la comentariu

O haită a început sa se formeze la Primărie. Poate faceți ceva cu votul vostru.

postat de marr Duminică, 22 Ianuarie 2023 18:27 86.124.201.*** Link la comentariu

Pana Autoritati ..una-alta ...era bine sa fi avut la ea intr-o borseta-brau un Spray Piper/Paralizant sau Pocnitori-Bubuitoare(d-alea de la Anu'Nou ) , dar acum e prea tarziu , nu-i mai foloseste la Nimic . Cand te inconjoara o haita de caini maidanezi ...ai sa-ti vezi toata Viata in fata ochilor

postat de Dax Duminică, 22 Ianuarie 2023 20:21 89.39.81.*** Link la comentariu

In micro 17 se formeaza o haita. 4 caini deocamdata sunt in zona la F-uri. Isi fac latraturile zilnice noaptea la linia de tramvai si in spatele blocurilor.

postat de Iancu Jianul Duminică, 22 Ianuarie 2023 21:21 5.13.195.*** Link la comentariu

Cica pozitia lotusului Budista i-ar intimida energetic ca aura! Pocnitorile sunt sfinte ptr orice animal salbatec. Ultrasunete. Aducerea celor de la locala si primarie in mijlocul lor... cate unul pe rand! Sunt variante... femeia a mnurit din cauza unui ghestat criminal si prost... asa s-a nascut

postat de Das Luni, 23 Ianuarie 2023 02:24 89.137.224.*** Link la comentariu

Dupa ce treci calea ferata spre Zatun pe drumul 251E cam pe la a doua ferma sau ce e acolo sunt caini foarte agresivi care ies din curte si ataca in special biciclistii si daca nu esti inarmat cu maceta, topor sau spray de 500 ml risti sa fii ucis sau muscat foarte rau ! Alti caini care ataca agr

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.