Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un TGV București - Budapesta, "proiect faraonic"

Horațiu Cosma (USR), fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a criticat declarațiile liderilor PSD privind inițierea unui proiect de tren de mare viteză între București și Budapesta și a făcut referire la zecile de incidente feroviare din ultima perioadă, care au dus la întârzieri și la situații dramatice pentru pasagerii blocați, fără aer condiționat sau acces la surse de apă. "Valul de căldură lovește și la Palatul Victoria: Ciolacu, Grindeanu și Viktor Orban anunță că ne fac TGV de la București la Budapesta. Iar calea ferată românească e ciuruită de mii de restricții de viteză, trenurile antice, mai mult stricate, se târăsc cu viteze demne de bicicletă, iar pasagerii suportă anual milioane de minute întârziere în aceste trenuri transformate în cuptoare fără aer condiționat funcțional vara. În loc să se ocupe de aceste probleme, Ciolacu și Grindeanu visează proiecte faraonice", a declarat Cosma. Un raport oficial al CFR SA, citat de Horațiu Cosma, arată că anul trecut trenurile de călători au avut o întârziere totală de 4,3 milioane de minute, cu un milion mai mult decât în 2021, iar viteza comercială a trenurilor de călători a fost sub 45 km/h.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Talașman Mihai Joi, 20 Iulie 2023 17:04 82.79.152.*** Link la comentariu

Cele 4,3 milioane minute întârziere, echivalentul a peste 8 ani, ne face să fim realiști: cam peste 8 ani proiectul s-ar putea realiza!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.