Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marcel Ciolacu: "Să începem să desfiinţăm instituţii"

 

Premierul Marcel Ciolacu a cerut joi, într-o ședință de guvern, suspendarea din funcție a șefilor agențiilor pentru plăți și inspecție socială din București și din șapte județe. El a spus că, în urma controalelor în centrele sociale, declanșate după scandalul privind "azilele groazei", au fost descoperite "situații de netolerat".

Ciolacu a susținut că verificările făcute la nivel național în centrele pentru vârstnici și persoane cu dizabilități arată "date și fapte clare", care obligă la "decizii ferme". "Există o situație de netolerat, centre fără autorizație, centre care funcționau clandestin sub ochii funcționarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată. Este inadmisibil", a declarat premierul. Conform HotNews, Marcel Ciolacu susține că problemele cele mai mari au fost descoperite în sectorul 1 din București și în județele Arad, Giurgiu, Constanța, Maramureș, Hunedoara, Teleorman și Vrancea.

De asemenea, premierul le-a cerut președinților consiliilor judeţene, în subordinea cărora se află direcţiile generale de asistenţă socială, să înceapă să-i schimbe pe directori din funcţie: "Este evident că nu şi-au făcut treaba şi datoria. Dacă nu vor face acest lucru, vor răspunde în faţa românilor care i-au votat", a mai spus Marcel Ciolacu.
Premierul a cerut aceleași măsuri și în cazul conducerii Inspecției Muncii, spunând că au fost descoperite condiții de muncă de Evul Mediu: "Am descoperit că este o problemă uriașă și cu munca la negru în aceste centre. Câteodată erau condiţii de Evul Mediu în ceea ce priveşte condiţiile de muncă. Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desfiinţăm instituţii care şi-au dovedit incapacitatea de a face faţă cerinţelor".

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Azilurile trebuie regândite arhitectonic, cât și numărul de infirmiere, pe beneficiar Joi, 20 Iulie 2023 09:58 109.166.135.*** Link la comentariu

Printre altele azilurile au nevie de aer condiționat Vara, centrale pentru încălzire Iarna, uscătoare ventilate pentru uscare rufe, mașini de spălat de mare capacitate, nu casnice și lift pentru căruț pentru azilurile cu etaj pentru acces facil pentru bătrâni, care merg greu din cauza vârstei înaint

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.