Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șapte medici de la „Bagdasar-Arseni” nu mai vor să facă gărzi

Şapte medici de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” au anunțat luni că şi-au dat demisia din contractele de gărzi, începând cu 1 noiembrie, din cauza unor „riscuri majore din punct de vedere profesional".
"În cursul dimineții, șapte medici din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie Plastică şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi, începând cu data de 1.11.2023, motivând acest gest ca o consecinţă a «actualelor condiţii existente în Spitalul Bagdasar» şi invocând un «risc de malpraxis» care i-ar expune «unor riscuri majore din punct de vedere profesional», fără nicio altă precizare", a informat Spitalul ”Bagdasar Arseni”, potrivit  Agerpres.
Potrivit sursei citate, conducerea spitalului a solicitat prin note de serviciu semnatarilor să explice detaliat condiţiile şi riscurile la care fac referire. "După analiza răspunsurilor pe care urmează să le primim, vom fi în măsură să precizăm dacă într-adevăr există condiţii şi riscuri care să se manifeste doar pe parcursul gărzilor, nu şi în timpul normal de lucru al celor șapte şi care să justifice această atitudine - sau este doar o reacţie pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală a cinci dintre cei șapte semnatari", a afirmat conducerea Spitalului „Bagdasar-Arseni”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.