Copil de 13 ani, mort în parc
Un copil de 13 ani a fost găsit într-un parc, duminică seară, în stare de inconștiență, iar după manevrele de resuscitare a fost declarat decesul acestuia. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, minorul se afla în Parcul "Cosmos" din București, împreună cu alţi copii, iar după ce a alergat, s-a aşezat pe o bancă, a băut apă, apoi a leşinat. În urma discuţiilor purtate cu părinţii minorului, aceştia au relatat faptul că suferea de sindromul QT LUNG (probleme cu ritmul cardiac). Trupul neînsufleţit a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.