Fost polițist baricadat cu o femeie în casă, imobilizat
Bărbatul care a intrat peste o femeie în casă, duminică seară, a fost imobilizat de forţele de ordine luni dimineață, după ce acesta a refuzat să iasă din locuinţă, în urma a circa opt ore de negocieri, potrivit Agerpres. "Luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au pătruns în imobil şi l-au imobilizat pe bărbat. În urma intervenţiei, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări", a informat Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că femeia ameninţată nu a depus plângeri anterioare cu privire la bărbatul imobilizat. Acesta nu a dat declaraţii la momentul scoaterii sale din imobil.
Polițiștii au găsit în locuința bărbatului care și-a amenințat vecina două arme letale și un pistol neletal, deținute în mod legal. Surse din anchetă spun că bărbatul este fost polițist. El ar fi spart geamul locuinţei femeii duminică seară, după ce aceasta şi soţul ei i-ar fi cerut să nu mai facă gălăgie.
"Secţia 18 Poliţie a fost sesizată cu privire la faptul că bărbatul ar fi ameninţat victima cu acte de violenţă şi s-ar fi închis în apartament, refuzând orice comunicare cu poliţiştii care au revenit la adresă. Din cercetări, s-a stabilit că acesta ar mai fi ameninţat-o pe femeie şi în alte situaţii cu acte de violenţă", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.