Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marcel Ciolacu: "Ucraina este un stat suveran şi independent"

Premierul Marcel Ciolacu a comentat, vineri, afirmaţiile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, potrivit cărora României şi Ungariei li s-au luat o parte din pământuri şi au fost date Ucrainei, el precizând că înţelege manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. Ciolacu a arătat că "Ucraina este un stat suveran şi independent, iar agresorul în acel război este Vladimir Putin", potrivit News.ro.

"Nici eu, nici dumneavoastră nu o să influenţăm vreodată istoria. Înţeleg manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. România, când a aderat la Uniunea Europeană, a încheiat acorduri, fiindcă a fost obligată, ca toate ţările membre ale Uniunii Europene, să încheie acorduri privind suveranitatea teritorială şi graniţele fiecărui stat. De aceea, câteodată mă mai supără când aud, mai ales când vin alegerile, acea poveste cu ungurii sau maghiarii care vin şi ne fură Ardealul", a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, la Constanţa.

Ciolacu a ţinut să precizeze că agresorul în acest război este Vladimir Putin. "În ceea ce priveşte cum s-a format Ucraina, eu vă spun un singur lucru, Ucraina este un stat suveran şi independent, iar poporul ucrainean este suveran să-şi decidă destinul, cum şi noi ni-l decidem pe al nostru. Agresorul în acel război este Vladimir Putin. Restul, cum vrem să prezentăm istoria şi s-o reaşezăm cum ne convine, m-aţi pierdut de client", a mai comentat Ciolacu.

În eforturile sale de a argumenta că Ucraina este un stat creat artificial de Stalin, Vladimir Putin a invocat, în interviul acordat controversatului jurnalist Tucker Carlson, că Ucraina a primit de la Stalin teritorii care aparţinuseră înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial României, Ungariei şi Poloniei şi spune că ar fi fost "cel puţin de înţeles" dacă aceste ţări ar fi revendicat aceste pământuri. El spune însă că nu l-a îndemnat niciodată pe premierul naţionalist maghiar Viktor Orban să o facă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de marr Vineri, 9 Februarie 2024 17:51 86.124.203.*** Link la comentariu

Coane Ciolace ...lasa bre istoria ...pune mana si rezolva PROBLEMELE ROMANILOR , economia-productia interna-locurile de munca - sanatatea - educatia ...ete cate ai de Facut . Lasa Ucraina , ca maine Poimaine ai sa Vrei VOTURI . Sa te voteze Ucrainienii , ca doar ei sunt Poporul tau .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.