Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Hidroelectrica a dat în judecată Fiscul

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetele statului, a dat în judecată Fiscul, contestând o decizie de impunere de anul trecut, prin care ANAF a stabilit în sarcina societății o sumă suplimentară de plată în valoare de peste 62 milioane de lei, la suprataxa datorată de producătorii din sector, plus accesorii de 1,56 milioane de lei, relevă datele analizate de Profit.ro.
Hidroelectrica a plătit integral sumele cerute, după care a contestat administrativ actele de impunere. Întrucât contestațiile i-au fost respinse, s-a adresat justiției.
Societatea a argumentat, prin cererea de chemare în judecată, că modificările succesive ale actelor normative cu privire la metodologia de calcul a taxei pentru producătorii de energie electrică nu pot avea aplicabilitate decât pentru viitor, începând cu data publicării modificării actelor normative și nu retroactiv, așa cum au considerat autoritățile fiscale.
Hidroelectrica a aplicat legea de la data publicării, 16 decembrie 2022, în timp ce ANAF a considerat că societatea ar fi trebuit să facă calculele retroactiv, începând din septembrie 2022, abordare pe care Hidroelectrica o consideră neconstituțională.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.