Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zone cu regim de protecție specială, în jurul obiectivelor militare

Deputaţii PSD Alfred Simonis şi Mihai Weber au depus la Senat proiectul de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru protecţia obiectivelor militare, potrivit news.ro.

Propunerea legislativă are scopul de a introduce un mecanism de protecţie a obiectivelor militare care deservesc activităţilor pentru securitatea naţională. Astfel, iniţiativa celor doi deputaţi social-democraţi prevede stabilirea, prin hotărâre a CSAT, a obiectivelor militare care deservesc activităţi pentru securitatea naţională în jurul cărora se instituie, în extravilan, pe o rază de 2.400 de metri, zone cu regim de protecţie specială.

„Se impune completarea cadrului normativ pentru a răspunde, în mod adecvat, necesităţilor de desfăşurare în siguranţă a activităţii specifice securităţii naţionale, respectiv menţinerii funcţionalităţii primare care a fost stabilită pentru aceste obiective”, precizează cei doi deputaţi, în expunerea de motive a proiectului de lege. Iniţiatorii mai precizează că „impunerea anumitor obligaţii în zonele cu regim de protecţie specială, în extravilanul localităţilor, nu va afecta funcţia de bază a terenurilor, fie că sunt terenuri cu destinaţie agricolă, forestieră sau aflate permanent sub ape, motiv pentru care propunerea legislativă nu implică un impact bugetar”.
Proiectul propune ca, în zonele cu regim de protecţie specială, să fie interzisă „executarea oricăror construcţii, amenajări sau instalaţii supraterane, indiferent de regimul de înălţime, precum şi subterane, cu excepţia celor situate pe terenuri aflate în proprietatea/administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi numai dacă există avizul acestuia”.

Totodată, conform iniţiativei legislative, lista comună a obiectivelor militare în jurul cărora sunt stabilite zonele cu regim de protecţie specială se aprobă prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Proiectul a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, iar Camera Deputaţilor este decizională.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.