Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Circulația pe Valea Oltului se închide timp de o lună

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunțat miercuri că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar șoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești.

"O să merg vineri împreună cu dl director Pistol (n.r. - Cristian Pistol, directorul general al CNAIR) si cu colegii din CNAIR la fața locului. Avem acest lot 2 de pe Sibiu-Pitești, care implică defrișări. Acestea au fost aprobate, trebuie făcute dacă vrem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem autostrada. Cert este că în acest moment aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranța traficului, ar pune în pericol viața celor care circulă pe DN 7 și asta nu și-o poate asuma nimeni. De aceea în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Pitești", a spus Grindeanu.

Pe perioada zilei vor exista rute alternative pe care Ministerul Transporturilor împreună cu Poliția Rutieră le vor transmite din timp, astfel încât șoferii să le cunoască, a dat asigurări Sorin Grindeanu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.