Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

481 de urși bruni vor fi omorâți în acest an

Plenul Camerei Deputaţilor, reunit în sesiune extraordinară, a aprobat, luni, proiectul de lege care vizează măsuri de gestionare a populaţiei de urşi. Proiectul a fost aprobat cu 214 voturi "pentru", şapte voturi "împotrivă", 23 de abţineri. Un deputat nu a votat.

Intervenţiile legislative vizează prevenirea atacurilor asupra populaţiei umane şi a pagubelor cauzate de atacurile de urs. Astfel, s-a aprobat recoltarea pentru anii 2024 şi 2025 a unui număr de 426 de exemplare de urs brun (nivelul de prevenţie la nivel naţional) şi a unui număr de 55 de exemplare de urs brun (nivelul de intervenţie).

Exemplarele din specia urs brun, care reprezintă cota de prevenţie la nivel naţional, pot fi recoltate până la data de 31 decembrie 2024, de către vânători, sub coordonarea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului, prin metodele de vânătoare admise prin Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Autoritatea centrală care răspunde de vânătoare va realiza, cel puţin din doi în doi ani, un studiu privind evoluţia populaţiei de urs brun în România.

La începutul ședinței de luni, deputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria tinerei ucise de un urs pe Jepii Mici.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.