Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aderarea deplină a României la Schengen va fi pusă de Budapesta pe masa UE

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a avut o întâlnire cu omologul său român Marcel Ciolacu la Bucureşti, în care cei doi au evaluat stadiul actual al relaţiilor bilaterale ungaro-române, a informat şeful biroului de presă al lui Orban, într-un comunicat emis vineri, transmite MTI. În calitate de deţinătoare actuală a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Ungaria va pune tema aderării depline a României la spaţiul Schengen pe agendă în această toamnă, adaugă comunicatul menţionat, citat de Agerpres.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, premierul Marcel Ciolacu a anunţat că a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, discuţiile vizând subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.

"Ungaria deţine preşedinţia Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acţiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulţumit prim-ministrului Viktor Orban pentru susţinerea fără echivoc a aderării României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre", a afirmat Ciolacu.
Este greu de spus ce succes va avea demersul promis de cabinetul de la Budapesta, în contextul în care Viktor Orban a unit, practic, toată Europa împotriva sa după vizitele pe care le-a făcut, din proprie inițiativă, la Moscova și Beijing, imediat după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Consiliului UE pe 1 iulie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.