Peste 14.000 de persoane, sub supravegherea poliției
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) anunţă că 1.671 de persoane au fost luate în supraveghere în luna iulie, cele mai multe sub control judiciar, iar faţă de patru persoane a fost aplicată măsura controlului judiciar pe cauţiune.
În total, la sfârşitul lunii iulie, se aflau în supraveghere 14.377 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.930 erau în arest la domiciliu, 12.417 sub control judiciar, iar faţă de 30 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune. Valoarea totală stabilită de către organele judiciare, prin măsurile preventive de control judiciar pe cauţiune, este de 1.630.000 de euro şi 584.573 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.