Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR
Comisia Europeană a publicat, marți, un document prin care anunță că a făcut evaluarea preliminară a celei de-a treia cereri de plată a României în cadrul PNRR.
Comisia Europeană a propus, arată documentul, suspendarea parțială a plății, deoarece Guvernul nu a îndeplinit șase jaloane.
Trei dintre jaloanele picate țin de felul în care Guvernul a numit, pe preferințe, nu pe procese transparente care să selecteze competența, șefii pentru companii precum CFR, Metrorex, Nuclearelectrica și alte companii publice importante, comentează HotNews.
Comisia nu a precizat suma care urmează să fie suspendată, însă sursele din zona guvernamentală au estimat marți pentru publicul HotNews că e vorba despre aproximativ 1,1 miliarde de euro din 2,7 miliarde de euro cât reprezintă cea de-a treia cerere de plată. Adică 40% din suma solicitată.
Trei dintre jaloanele neîndeplinite sunt legate de reforma guvernanței corporative la companiile de stat, două privesc investiții în transporturi, iar una vizează impozitarea microîntreprinderilor.
Comisia consideră că jaloanele respective legate de investiții și de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător.
România are acum la dispoziție o lună pentru a-i transmite Comisiei observațiile sale.
Pașii pe care trebuie să-i facă România pentru a nu pierde banii definitiv
În cazul în care, în urma observațiilor transmise de România, Comisia își confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată. Deși pentru alte 62 de jaloane evaluarea a fost pozitivă, cele șase neîndeplinite cântăresc foarte greu.
Din momentul respectiv, România va avea la dispoziție o perioadă de șase luni pentru a îndeplini jaloanele restante. La sfârșitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă jaloanele respective au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, ea va ridica suspendarea și va efectua plata cuantumului suspendat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.