Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

România ajută cu energie Republica Moldova

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a făcut precizări în legătură cu modul în care România ajută Republica Moldova după oprirea exporturilor de gaze naturale ruseşti prin conductele care tranzitau Ucraina. Potrivit ministrului, exporturile de energie electrică şi gaze naturale se fac din România în Republica Moldova pe baze comerciale, în condiţiile legii, iar sprijinul acordat este "numai în limita volumelor disponibile DUPĂ acoperirea nevoilor proprii" ale României. "Da, consider ca avem o datorie morală sa fim alături de fraţii noştri de peste Prut cu tot ceea ce este posibil", spune Burduja, citat de News.ro.
Oficialul menţionează că, "în aceste momente grele", România este "alături de fraţii de peste Prut", în condiţiile în care gazul rusesc a fost oprit pentru centrala de la Cuciurgan, din Transnistria, ceea ce înseamnă că Republica Moldova are un deficit de aproximativ 600 MW de producţie de energie electrică pentru a-şi acoperi consumul, mizând pe aproximativ 300 MW producţie locală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ion Vineri, 3 Ianuarie 2025 05:32 5.13.159.*** Link la comentariu

Daca preturile la gaz si energie electrica pe mc/kwh la la consumatorul final din R Moldova sunt mai mari decat in Romania, cred. Daca nu, nu. Stocul de gaz la zi: 65%. In 03.12.: 83%. -18% in 30 zile

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.