Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nereguli de la firmele Nordis, ascunse de inspectori ANAF

Patru inspectori de la Fisc ar putea fi puși sub acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, după ce nu au luat niciun fel de măsuri față de grupul de firme Nordis, deși constataseră încă de acum trei ani că acolo sunt nereguli, potrivit Agerpres.

Conduita inspectorilor a ieșit la iveală abia după ce DIICOT a cerut informații de la ANAF cu privire la controalele efectuate la firmele din grupul Nordis, detalii despre acest caz fiind menționate în referatul prin care procurorii au solicitat arestarea preventivă a cuplului Laura Vicol - Vladimir Ciorbă. Conform raportului DIICOT, doi inspectori au ascuns transferuri suspecte de 40 milioane de lei între firme din grupul Nordis, în timp ce alți doi s-au făcut că nu văd nereguli și au dat vina pe firme-fantomă.

În plus, în cursul anului 2024, spune DIICOT, reprezentanții Nordis au început să facă presiuni asupra inspectorilor antifraudă care desfășurau activități de control și au solicitat audiență la președintele ANAF. Astfel, pe 19 iunie, Gheorghe Emanuel Poștoacă (unul din cei doi acționari ai Nordis, alături de Vladimir Ciorbă) a fost primit în audiență de președintele ANAF, întâlnire la care au participat și persoane cu funcții de conducere din cadrul DGAF. Cu acea ocazie, Poștoacă a invocat presupusa durată nejustificat de mare a controalelor antifraudă, comportamentul necorespunzător al inspectorilor, audierea clienților grupului Nordis, presupuse încadrări eronate ale unor operațiuni şi analiza unor tranzacții intragrup.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Sa se imparta vina, ca avem pentru toata lumea! Joi, 6 Februarie 2025 06:19 82.79.117.*** Link la comentariu

Pana la urma, acestia vor plati oalele sparte, ca in cazul incendiului de la Ferma Dacilor, unde singura vina este a inspectorilor ISU...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.