Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Angajați împiedicați de director să meargă la înmormântarea rudelor

Angajații societății de transport din Ploiești, din cadrul Federației Sindicatelor Transloc-România, îl acuză pe directorul societății că le-a interzis angajaților să meargă la înmormântarea rudelor. Totul a pornit de la o decizie luată de director, conform unui comunicat distribuit de Blocul Național Sindical.
"În anul 2025, începând cu 22.01.2025, nu se mai acordă zile libere plătite în cazul evenimentelor deosebite, prevăzute la art. 84, alin. 4, 6 și 7 din CCM, cu excepția concediului paternal pentru nașterea sau adopția unui copil", scrie în Decizia nr. 16 din 23.01.2025 a directorului general Nicolae Alexandri, conform sindicaliștilor. Aceștia spun că decizia directorului „este de noaptea minții și poate intra în Cartea Recordurilor”.
Ei susțin că toți cei 900 de angajați ai societății sunt revoltați de faptul că, pentru a participa la înmormântări în familie, trebuie să facă cerere de concediu de odihnă. "Angajații SC TCE SA Ploiești beneficiau, prin intermediul Contractului Colectiv de Muncă, de trei zile lucrătoare la decesul soțului/soției, copiilor, părinților, socrilor, surorilor/fraților, bunicilor. Practic, prin decizia dată pe 23 ianuarie 2025, directorul general Nicolae Alexandri nu mai vrea ca angajații societății să beneficieze de cele trei zile libere ca să-și îngroape rudele. Cine are totuși un deces în familie va trebuie să facă o cerere de concediu de odihnă, că, deh, doar mergi la înmormântare ca să te odihnești!, ori de concediu fără plată. Incredibil, dar adevărat! Astfel, prin această decizie, Nicolae Alexandri a dat dovadă de un cinism dus la extrem și greu de explicat", au precizat reprezentanții Federației Sindicatelor Transloc-România.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ella Miercuri, 12 Februarie 2025 08:29 86.124.203.*** Link la comentariu

Ce va mai place senzaționalul?! Nu pot renunță la 3 zile de(concediu) vacanta la Mamaia ca sa-si înmormânteze mama!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.