Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marian Vanghelie a scăpat de condamnarea la 11 ani și 8 luni de închisoare

Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a scăpat de condamnarea de 11 ani și 8 luni de închisoare primită la instanța de fond, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani, după ce Curtea de Apel București a dispus, miercuri, achitarea sau încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, informează Agerpres.

Potrivit deciziei instanței, Vanghelie a fost achitat pentru abuz în serviciu și spălare de bani, iar pentru infracțiunea de luare de mită, judecătorii au constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicate în acest sens deciziile Curții Constituționale și instanței supreme, care au avut ca afect închiderea a peste 10.000 de dosare penale.

Trimis în judecată de către DNA în 2015, sub acuzația că a primit mită în valoare de 30 milioane de euro, Vanghelie a avut un proces ce a durat aproape zece ani, perioadă în care în dosar s-au perindat zece judecători.

De condamnări au scăpat și ceilalți inculpați din dosar, și anume Mircea-Sorin Niculae (vărul lui Vanghelie, care primise la instanța de fond 8 ani închisoare), omul de afaceri Marin Dumitru (4 ani închisoare cu executare) și Sorin Ștefan Ciocan (3 ani cu suspendare).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gigel Miercuri, 19 Martie 2025 15:30 5.13.151.*** Link la comentariu

Furi o gaina 5 ani cu executare,la niste milioane de euro spagi se prescriu faptele. E mijto cu justitia impartiala in Romania.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.