Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mită de 50.000 de lei pentru un post de șofer pe ambulanță

Un post de șofer pe ambulanță la Craiova costa 50.000 de lei, potrivit mandatului de arestare emis pe numele managerului Serviciului de Ambulanță Dolj.

Un bărbat a fost nevoit să facă un credit pentru a se putea angaja, a plătit lunar ratele, însă nici după un an nu a primit vreun răspuns de la conducere.

Ancheta desfășurată de procurorii DNA a scos la iveală o rețea bine organizată, în care mita nu se limita doar la sume de bani. Managerul Serviciului de Ambulanță Dolj și socrul acestuia - director al Stațiunii de Cercetare Agricolă din Șimnic - primeau și alte foloase necuvenite oferite de persoanele care doreau să obțină un loc de muncă. Aceste „atenții” erau utilizate pentru facilitarea angajărilor la Serviciul de Ambulanță Dolj și la Spitalul CFR din Craiova, unde manager era soția șefului de la Ambulanță.

În urma perchezițiilor desfășurate, anchetatorii au descoperit sume impresionante de bani în posesia celor implicați. Aproximativ 800.000 de euro au fost găsiți atât la managerul Serviciului de Ambulanță, cât și la socrul său, care se ocupa de intermedierea șpăgilor.

În prezent, unul dintre inculpați se află sub control judiciar, iar celălalt este în arest la domiciliu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de @florin Miercuri, 9 Aprilie 2025 15:42 109.166.131.*** Link la comentariu

Bine că află și autoritățile că oamenii vând din casă din 2017, de când cu Codul administrativ Dancilă, să se angajeze la Stat ... Dacă nu le zice duamna anca la emisiune

postat de Vali Joi, 10 Aprilie 2025 04:08 109.166.133.*** Link la comentariu

Gunoaie politice, corupți și aroganți,avem o urmă de speranță că vor fi pedepsiți comform legii

postat de Câinii latră,uirsul trece. Joi, 10 Aprilie 2025 14:30 37.251.220.*** Link la comentariu

păi ce faceți,mă? Dați pe topogan? Voi acum aflați? Păi e puțin! Așa se întâmplă când n-ai " bilet".Nu știți la asistenți....se mai cere diploma de bac la agramați la banii ăștia?

postat de Trandafirul Galben Joi, 10 Aprilie 2025 14:37 86.105.9.*** Link la comentariu

E bine că mai iese la iveală câte un caz de mită dintre miile reale și existente. Dar cine urmărește și finalul? Credeți că Justiția va fi dreaptă? Depinde cât de puternic va fi traficul de influență.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.