Românii profită de libertatea de circulație în Spaţiul Schengen
Este primul Paște în care românii profită de efectele aderării ţării la Spațiul Schengen. Totodată, este pentru prima dată în ultimii opt ani când Paștele catolic și cel ortodox sunt sărbătorite în aceeași zi.
În anii trecuți, mulți români care preferau să petreacă sărbătorile pascale în străinătate așteptau la graniță zeci de minute, iar cei care se întorceau acasă pentru a petrece alături de cei dragi erau, de asemenea, nevoiți să suporte întârzieri considerabile.
La punctele de trecere terestră din vestul țării, traficul rutier este mult mai lejer anul acesta, lipsind aglomerația obișnuită în trecut, relatează Digi24. „Eliminarea controlului sistematic al documentelor de călătorie înseamnă că toate persoanele se vor bucura de dreptul la liberă circulaţie, aşa cum este prevăzut în legislaţia Schengen, şi se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie”, a declarat Alexandra Găvan, șefa Centrului de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Ca în fiecare an, orașele de graniță sunt pline de mașini cu numere de înmatriculare de Germania, Austria sau Italia. În județul Bihor, polițiștii au organizat o acțiune pe Calea Borșului pentru a-i sprijini pe șoferii obosiți care vin din străinătate, oferindu-le apă și cafea.
România a aderat la Spațiul Schengen cu frontierele terestre la 1 ianuarie 2025, devenind astfel stat membru cu drepturi depline în zona europeană de liberă circulație. De asemenea, a intrat în Air Schengen și cu frontierele maritime la 31 martie 2024, ceea ce le permite românilor să călătorească mai ușor, fără să mai piardă ore întregi la punctele de control vamal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.