Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pensiile magistraților, modificate din 2026

Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege privind pensiile magistraților, cu 259 de voturi „pentru”, un vot „contra” și 25 de abțineri, relatează Digi24.

Judecătorii de la Curtea Constituțională, magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională, precum și personalul de specialitate juridică se pot pensiona dacă au o vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare de 65 de ani. Aceștia vor beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din media indemnizațiilor brute şi a sporurilor din ultimii patru ani, fără a depăși salariul net din ultima lună.

În acelaşi timp, au fost eliminate tabelele prin care se eşalona vârsta de pensionare a magistraţilor, pentru a se ajunge la 65 de ani în anul 2045. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2026, toţi magistraţii se vor pensiona la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Proiectul de lege va pleca spre dezbatere la Senat, care este for decizional în acest caz.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cristian Vineri, 25 Aprilie 2025 03:48 128.127.118.*** Link la comentariu

Nesimțire maximă la CSM. De când judecătorii își fac legi siguri ? De când judecătorii își stabilesc singuri salariile și pensiile ? De când judecătorii fac strategiile economice ale statului ?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.