Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ion Iliescu, internat la ATI, cu o stare generală alterată

Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, este internat de luni în secția ATI a Spitalului SRI „Agrippa Ionescu” din București, potrivit Mediafax.

Potrivit medicilor, starea sa este „ușor ameliorată față de ziua precedentă”, fiind conștient, stabil hemodinamic și cu un necesar minim de oxigen.

Iliescu s-a prezentat la spital cu o stare generală alterată și simptome respiratorii.

Spitalul a transmis că, în urma investigațiilor de până acum, diagnosticul de etapă este o „formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”. Investigațiile continuă pentru stabilirea unui diagnostic final.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.