Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Guvernul Bolojan pregătește taxe mai mari și reduceri bugetare

Echipa guvernamentală condusă de Ilie Bolojan a elaborat un draft al programului de guvernare, care a fost prezentat în Parlament pentru votul de învestitură. Documentul, obținut de Digi24, prevede un pachet consistent de măsuri fiscale și administrative, menit să stabilizeze bugetul și să eficientizeze cheltuielile publice. Deși forma sa nu este finală și poate suferi modificări, direcțiile generale sunt clare: se anunță o politică de austeritate și o reorganizare amplă a aparatului de stat.

Printre cele mai importante măsuri economice prevăzute se numără creșterea TVA pentru produsele cu cote reduse și majorarea restului cotelor reduse la 19%, cu excepția alimentelor și medicamentelor. Accizele urmează să fie crescute cu 10%, iar pensiile de peste 4.000 de lei vor fi impozitate cu contribuția la sănătate (CASS). De asemenea, se preconizează majorarea impozitului pe dividende și profit la 16%, precum și a impozitului pe proprietate - în conformitate cu jalonul din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Taxa de rovinietă va deveni mai scumpă, iar românii trebuie să se aștepte și la o taxare ecologică, ca parte din angajamentele asumate de România prin PNRR. Pe lângă aceste modificări fiscale, salariile și pensiile vor fi plafonate, potrivit documentului citat.

„România nu mai poate funcționa cu costuri de creditare atât de mari, cu un deficit bugetar de peste 9% și cu o dinamică a cheltuielilor publice care nu mai ține cont de venituri. Vom începe prin a reduce deficitul prin măsuri clare de reducere a cheltuielilor publice. Nu vom cosmetiza, ci vom tăia acolo unde există risipă. Corecția bugetară se va face în mod onest, potrivit principiului simplu: «Toată lumea plătește»”, se arată în preambulul programului.

În ceea ce privește reforma sistemului de pensii, draftul prevede creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați la 65 de ani, precum și elaborarea unor noi legi ale salarizării, care să reducă inechitățile și litigiile din sistemul bugetar. De asemenea, se va face o reclasificare a personalului bugetar, în funcție de vârsta de pensionare și se va impune un sistem unitar de evaluare a performanței în justiție.

Reorganizarea administrației centrale și locale este un alt pilon al viitorului program. Se anunță fuziuni, comasări și desființări de instituții, precum și reduceri de personal de minimum 20% în aparatul central.

„Autorizațiile de construire, colectarea impozitelor, raportarea corectă a populației - toate vor deveni criterii de alocare a fondurilor de la bugetul central. Conform principiului "Resurse umane și logistice dimensionate eficient și utilizate la comun", un exemplu este Poliția locală, care va fi regândită și dimensionată în raport cu populația și într-o colaborare pentru partajare de resurse cu Poliția Română”, potrivit documentului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Elena Luni, 23 Iunie 2025 16:58 213.233.88.*** Link la comentariu

Niste incapabili. Au furat cat s-a putut și tot noi trebuie să suferim ca sa plătim ce mizerile făcute de ei Sa desființeze posturile pilelor din ministere și Parlament și să vezi ce economie se face.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.