Scumpiri moderate ale poliţelor RCA, de la 1 iulie
De la 1 iulie 2025, prețurile polițelor RCA vor suferi creșteri, însă fără riscuri de explozie bruscă a tarifelor, dau asigurări Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și principalii jucători din piață, informează Mediafax.
Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, precizează că noile tarife de referință RCA, care vor fi publicate curând, indică o creștere medie de 5,4% pentru următoarele șase luni.
Mai pesimist, Viorel Vasile, CEO Safety Broker, estimează o majorare între 13 și 15% până la 1 septembrie. Deși valorile de referință nu sunt tarife finale, ele influențează prețurile practicate, mai ales pentru clienții cu risc ridicat.
Tarifele sunt influențate de factori precum vârsta șoferului, puterea motorului sau zona de reședință. Bucureștiul și șoferii tineri rămân printre cei mai afectați.
Prețurile RCA sunt plafonate din 2023, cu o creștere permisă de maximum 6,8% de la 1 ianuarie 2024. ASF afirmă că piața a respectat limitele legale, iar majorările au fost justificate. Prima medie RCA a crescut cu 18% în doi ani, inclusiv ajustarea pentru inflație.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.