Se caută profesori pentru copiii internaţi în spitale
Ministerul Educației a anunțat deschiderea înscrierilor pentru cadrele didactice care doresc să predea copiilor internați, în cadrul programului național „Școala din spital”.
Proiectul le oferă șansa elevilor care nu pot merge la școală din cauza bolii să-şi continue studiile chiar din salonul de spital, conform Mediafax.
Apelul este adresat tuturor cadrelor didactice, de la educatori și învățători până la profesori de gimnaziu și liceu, care doresc să sprijine copiii aflați în tratament sau recuperare medicală. Potrivit Ministerului Educației, „selecția candidaților se realizează pe baza evaluării dosarelor cu calificativul admis/respins”, iar înscrierea este deschisă „pe tot parcursul anului calendaristic”. „Sunt declarați admiși candidații care prezintă actele solicitate conform fișei de înscriere”, a precizat instituția, menționând că rezultatele vor fi publicate „în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina Ministerului Educației și Cercetării, la secțiunea Concursuri”.
Cei selectați vor urma cursuri speciale pentru predarea în mediul spitalicesc.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.