Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reguli stricte pentru campania electorală la localele parțiale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat în Monitorul Oficial ghidul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025, informează Mediafax.  
Noul regulament impune reguli stricte pentru publicitatea politică, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, pentru a reduce influența asupra alegătorilor. Toate reclamele politice trebuie să fie clar marcate ca având caracter publicitar, să indice identitatea sponsorilor și sumele achitate, precum și publicul-țintă vizat. Platformele online au obligația de a furniza detalii despre alegeri, referendumul sau procesul legislativ asociat, costurile campaniei și tehnicile de direcționare a fondurilor.  

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale începe sâmbătă și se încheie pe 6 decembrie, la ora 07.00. În acest context, AEP îi îndeamnă pe toți competitorii electorali să contribuie la o campanie corectă și transparentă. “Competitorii politici au obligaţia înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment care nu respectă regulile permise de legislaţia în vigoare”, precizează AEP. 

Autoritatea reamintește că este interzisă folosirea mesajelor discriminatorii, a celor de incitare la ură sau intoleranță, precum și a actelor de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică. Respectarea acestor reguli este esențială pentru buna desfășurare a procesului electoral și pentru protejarea drepturilor alegătorilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.