Primarul Sectorului 3, suspendat din funcţie și cercetat de DNA

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Bucureștiului, se află în centrul unui nou scandal de corupție.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au decis vineri plasarea edilului sub control judiciar pe cauțiune, stabilind o sumă de 800.000 de lei pe care acesta trebuie să o achite. Cea mai gravă lovitură pentru administrația locală este însă interdicția primită de Negoiță de a-și mai exercita funcția de primar pe perioada desfășurării anchetei, scrie Digi24.
Măsura vine după o audiere maraton la sediul central al DNA, unde Robert Negoiță a dat explicații timp de aproape șase ore. Investigația procurorilor anticorupție vizează un posibil abuz în serviciu legat de construcția unui drum finanțat din bugetul local al Sectorului 3 pe o proprietate privată care aparține fratelui primarului, favorizând astfel interesele familiei acestuia.
În cadrul unei conferințe de presă, Robert Negoiță a respins acuzațiile. Totuși, edilul a admis o eroare de procedură, recunoscând că în cazul drumului respectiv traseul legal ar fi presupus realizarea documentației de urbanism și finalizarea procedurilor de expropriere înainte de începerea lucrărilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.