Nicușor Dan, victimă într-o înscenare investigată de DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au intrat într-o nouă etapă a investigației privind fotografiile false publicate anul trecut de Elena Lasconi, confirmând că întâlnirea dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea a fost, în realitate, o înscenare regizată cu actori.
Patru suspecți sunt vizați în prezent de percheziții informatice, fiind acuzați de divulgarea de informații false într-un plan complex de manipulare a opiniei publice în plină campanie electorală, potrivit Digi24.
Detaliile obținute din anchetă scot la iveală o desfășurare de forțe demnă de un platou de filmare. Martorii audiați - actori și angajați ai unor firme de producție video - au recunoscut că au fost contactați anul trecut pentru a realiza un așa-zis „film de satiră politică”.
Pentru ca înscenarea să fie credibilă, organizatorii au închiriat o casă în comuna Tunari, au achiziționat haine identice cu cele purtate de personajele vizate și au folosit machiaj profesionist pentru ca actorii să semene izbitor cu Nicușor Dan, Victor Ponta și fostul adjunct al Serviciul Român de Informații, Florian Coldea.
Deși logistica este acum clară, procurorii încă nu au stabilit cine a prelucrat imaginile finale și cum au ajuns acestea în posesia Elenei Lasconi, în condițiile în care înregistrările brute au fost șterse de pe dispozitive.
Președintele Nicușor Dan a declarat pe 7 aprilie, la Timișoara, că a aflat că doi dintre suspecți ar fi făcut parte chiar din echipa sa de campanie, însă a cerut procurorilor să identifice sursa finanțării.
La rândul său, Elena Lasconi a susținut în fața anchetatorilor că a fost „indusă în eroare” pentru a publica acele fotografii pe 1 mai 2025, sugerând că întregul scandal a fost gândit pentru a influența scorul electoral.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.