Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute crainice ale TVR

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute crainice ale TVR

Sanda Țăranu, care a lucrat la Televiziunea Română între anii 1963 și 1998, s-a stins din viață vineri, la vârsta de 87 de ani, potrivit Rador.

„Cu profundă durere, anunțăm plecarea dintre noi a Sandei Țăranu, una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale Televiziunii Române”, a declarat familia sa. Înmormântarea va avea loc luni, de la ora 11.00, iar cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face la biserica din Șoseaua Pantelimon nr. 131, conform anunțului familiei.

Sanda Țăranu a lucrat în TVR între 1963 și 1998, prezentând Telejurnalul, programe speciale, spectacole de varietăți și numeroase evenimente importante pentru televiziunea publică. A continuat să colaboreze cu Televiziunea Română și după ce s-a retras din fața camerelor, fiind narator pentru „Teleenciclopedia”, traducător și realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de puiu Duminică, 31 Mai 2026 02:50 86.124.200.*** Link la comentariu

R.I.P., am crescut cu ea, o voce minunata

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.