Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Generalul Dorin Ioniță, găsit mort după o noapte în care poliția a fost alertată de două ori

Generalul Dorin Ioniță, găsit mort după o noapte în care poliția a fost alertată de două ori

Generalul-locotenent în rezervă Dorin Ioniță, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite, a fost găsit mort, în această dimineață, într-un imobil din Păulești, județul Prahova. Cu câteva ore înainte, poliția a fost sesizată în legătură cu un incident în care acesta ar fi fost implicat, iar ulterior oamenii legii au fost anunțați că generalul, cunoscut ca deținător legal de armă, plecase de acasă cu un pistol.

Potrivit IPJ Ilfov, primul apel la 112 a fost dat joi, în jurul orei 20.17, de o femeie de 46 de ani, care a reclamat că „ar fi fost agresată fizic de către un bărbat”.
Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului, iar în urma evaluării riscului au stabilit existența unui „risc iminent pentru victimă”. În aceste condiții, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile, prin care bărbatului i s-a impus, printre altele, să păstreze o distanță de cel puțin 200 de metri față de femeie, potrivit comunicatului IPJ Ilfov.

A plecat de acasă cu pistolul

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 1.24, polițiștii au primit un al doilea apel. De această dată, o femeie de 60 de ani a anunțat că soțul său, „cunoscut ca deținător legal de armă”, plecase de la domiciliu cu un pistol, potrivit IPJ Ilfov.
„Polițiștii au dispus de îndată măsuri pentru identificarea și localizarea bărbatului, precum și pentru prevenirea oricărui pericol la adresa acestuia sau a altor persoane”, a transmis instituția.
În dimineața următoare, IPJ Ilfov a fost informat că bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat de o rudă într-un imobil dintr-o comună din județul Prahova.
Surse judiciare citate de HotNews au confirmat că persoana găsită moartă este generalul Dorin Ioniță. Potrivit acelorași surse, acesta a fost găsit în localitatea Păulești, iar lângă trup a fost descoperit un pistol.
Polițiștii și procurorii cercetează acum împrejurările exacte ale decesului. „Cercetările sunt desfășurate de polițiști, sub supravegherea unei unități de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, a precizat IPJ Ilfov.

A condus Comandamentul Forțelor Întrunite

Dorin Ioniță a fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General Ioan Emanoil Florescu” în perioada 5 septembrie 2017 - 31 iulie 2023.
Generalul a coordonat, de asemenea, parada militară organizată la București de 1 Decembrie 2019.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BD

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Thanatos boss Vineri, 11 Septembrie 2026 11:38 86.120.239.*** Link la comentariu

Păi dacă a coordonat Parada Militară trebuie decorat post-mortem cu ordinul Steaua României

postat de Quaestio Vineri, 11 Septembrie 2026 17:12 86.124.202.*** Link la comentariu

Dincolo de Titulatura , Asta arata ...cat de ...Fragila , e natura umana . In momentele de inalta tensiune/presiune psihologica , cat de putin e nevoie sa ...Cedeze .

postat de paloma Vineri, 11 Septembrie 2026 19:54 5.13.193.*** Link la comentariu

Dragoste cu nabadai !!!...Ce fel de general al Armatei Romane isi trage un glonte in cap, pentru o amanta avand sotie acasa !!!...Astia ne apara !!!...Noroc ca se ocupa cu parazile !!! General !!!...

postat de cred ca e o lectie si un indemn si pentru alti Sâmbătă, 12 Septembrie 2026 07:38 86.124.201.*** Link la comentariu

Cred ca nu amanta e de vina ,eu cred ca constiinta la facut sa se omoare pentru ca el prin juramint ar fii trabuit sa apere tara si poporul si nu hotii care au tradat furat distrus tara conforn jurami

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.