Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TORŢIONARUL Alexandru Vişinescu a fost TRIMIS în JUDECATĂ

Torţionarul Alexandru Vişinescu, în vârstă de 88 de ani, a fost trimis în judecată de Parchetul instanţei supreme, fiind acuzat de crimele din perioada când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, unde a instituit un regim de teroare căruia i-au căzut victime deţinuţi politici, a informat mediafax.ro.
Sub comanda sa, în temniţa comunistă a fost instituit un regim de teroare căruia i-au căzut victime mai mulţi deţinuţi politici, printre care şi liderul ţărănist Ion Mihalache, a relatat şi europafm.ro.
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a fost instituţia care a sesizat Parchetul în acest caz şi care a descoperit că Alexandru Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici.
În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişinescu a instaurat un regim de tortură şi teroare.
Fostul torţionat trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună, după cum a descoperit presa naţională.
După mediatizarea cazului său, el a reacţionat violent la încercările reporterilor de a vorbi cu el, înjurându-i şi încercând să-i lovească.
Ca urmare a deschiderii dosarului torţionarilor, Ministerul Justiţiei a promovat un proiect de lege potrivit căruia aceştia ar urma să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste.
În septembrie 2013, lui Vişinescu i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia de genocid.
Procurorii arătau atunci că în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deţinuţii politici la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe şi nu le-a oferit accesul la hrană şi asistenţă medicală, se arată pe siteul romanialibera.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.