Situaţia pensiilor private, la nouă luni
Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la 30 septembrie 2017, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat era de 5.587 de lei (1.215 euro), reprezentând o creştere de 18,41% faţă de decembrie trecut. 6,96 milioane de participanţi erau înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat, cu un avans anual de 3,36%. Comparativ cu decembrie 2016, numărul de participanţi a crescut cu 2,33%. În primele nouă luni, 161.000 de persoane au intrat în sistem, cu 9,09% mai puţin decât în perioada similară din 2016. Fondurile de pensii NN, AZT Viitorul Tău şi Metropolitan Life s-au menţinut pe primele poziţii, însumând aproximativ 72% din activele nete şi 64% din totalul participanţilor. Alte fonduri care au înregistrat creşteri ale numărului de participanţi au fost BRD, BCR şi Aripi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.