Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cât ar costa construcția unui spital municipal de urgență în Galați

Nu mai puțin de 1.632.011.193 de lei reprezintă valoarea la care a fost calculată investiția necesară pentru construirea unui spital municipal de urgență în Galați, potrivit celor mai noi documente ajunse la comisiile Consiliului Local. Spunem "cele mai noi" pentru că, așa cum am relatat în ediția electronică din 30 mai a ziarului "Viața liberă", chiar în ziua în care a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Local, pe masa aleșilor a ajuns un proiect de hotărâre privind realizarea unui spital municipal de urgență. Costurile inițiale erau estimate la 1.386.226.197 de lei, dar între timp au fost reanalizate și actualizate.

Potrivit documentelor, amplasamentul propus pentru construirea spitalului se află pe strada Traian nr. 464 şi este format din trei loturi de teren, din care unul este situat în intravilanul comunei Vânători, judeţul Galaţi, iar două loturi sunt amplasate în intravilanul municipiului Galaţi.
"Prin proiect se prevede realizarea unui spital tip monobloc, format din şase corpuri structurale, având regim de înălţime diferite pentru fiecare în parte", se arată în documente. Spitalul ar urma să aibă subsol, demisol şi şase etaje, cu 300 de paturi şi 20 pentru spitalizare de zi.
Iată şi structura: la subsol - spaţii de farmacie, sterilizare, depozite, vestiare, ALA, spaţii tehnice; demisol - prosectură, laborator de analize, bloc alimentar, spălătorie, unitate transfuzie sanguină; parter - spitalizare de zi, radiologie imagistică, ambulatoriu; etaj 1 - bloc operator şi secţia ATI; etaj 2 - cardiologie; etaj 3 - chirurgie; etaj 4 - secţie medicală; etaj 5 - obstetrică-ginecologie, neonatologie, bloc de naşteri; etaj 6 - compartiment administrativ; etaj 7 - acces la terasa heliportului.
Spitalul va fi dotat cu echipamente digitale de eliberare a medicamentelor şi va beneficia de un sistem digital integrat, care va gestiona întreaga instituţie. Acest sistem va permite monitorizarea continuă a pacientului chiar și atunci când este externat.
Iniţiatorii acestui proiect de hotărâre sunt primarul Ionuţ Pucheanu şi consilierii locali Anamaria Hărăbor (PNL), Valeriu-Laurenţiu Onose (PNL) şi Claudiu-Ionuţ Vasile (PSD).
Reamintim că, pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui spital municipal de urgenţă în Galaţi, Primăria a atribuit un contract în valoare de 289.000 de lei fără TVA firmei Arhidesign GS.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

13 comentarii

postat de marr Duminică, 25 Iunie 2023 17:33 86.124.200.*** Link la comentariu

Din seria - masina timpului cu 7 viteze . Cam asta o sa iasa . Da' sigur daca se incapataneaza sa ne demonstreze ca o sa fie invers/o mare reusita ...nu-i opreste nimeni .

postat de Maxim Duminică, 25 Iunie 2023 18:40 5.13.133.*** Link la comentariu

spital municipal amplasat in afara municipiului hmmm

postat de asigurat Duminică, 25 Iunie 2023 19:45 89.136.185.*** Link la comentariu

Spitale aveam dar nu si medici suficienti si competenti si care sa nu te oblige sa dai spaga desi esti asigurat! Daca am avea medici buni nu mai fugea lumea la Cluj, Iasi, Bucuresti!

postat de MM Duminică, 25 Iunie 2023 22:12 194.105.20.*** Link la comentariu

:)))))) Cu cat se apropie campania electorala, generala pt mandatul 2024-2028, cu mai multa efeverscenta da in clocot oalele cu ciorbe electorale din mandatele anterioare si evident cresc si preturile promisiunilor desarte si fantasmagorice! Deci, ca sa citam din clasicii in viata: "Este timpul sa

postat de Giovany Luni, 26 Iunie 2023 05:32 213.233.88.*** Link la comentariu

Nu mai stiu cum sa păcălească alegătorii. Promit spital nou, aeroport și nu realizeaza nimic din ce promit. A pardon realizeaza,niște câpeli pe ici pe colo. Lasa-ti-o mai moale cu minciunile că am văzut cât de implicați sunteți. Luați exemplul Brăilei care au facut podul fără surle și trambițe,

postat de Adio parlamentare. Luni, 26 Iunie 2023 05:38 5.13.228.*** Link la comentariu

De ce nu la Tulucesti pina ajungi la spital esti mort deja,da in oras alta locatie nu era? pe cosbuc in locul fostului imh va durea burta,

postat de Stan patitu Luni, 26 Iunie 2023 06:13 82.76.59.*** Link la comentariu

De zece ani, suntem amenintati cu constructia unui spital la galati….cum se apropie alegerile cum se scoate la iveala faptul ca toate sunt gata si , SE VA INCEPE CONSTRUCTIA….cand vreo data, stiu bine ca la prostime tine, dovada ca de 30 de ani traim din promisiuni, iar orasul moare lent. Atageti i

postat de Terente ...din Galati Luni, 26 Iunie 2023 06:44 89.137.229.*** Link la comentariu

Vrem doar spitale construite de decidenti si antreprenori privati, exact dupa modelul celui construit pt copii bolnavi de cancer, de acele doamne cu inima de aur, din Bucuresti. Costurile si executia acestui spital a reprezentat un sfert fata de aceiasi oferta facuta de hotii natiunii romane ce ne

postat de Hipo carate Luni, 26 Iunie 2023 07:49 95.76.59.*** Link la comentariu

Corect este pentru cetateni ca Mall+ul sa fie desfiintat de pe Cosbuc (si la fel Kaufllanzii si lidl si duse unde a intarcat mutu pe iapa, eventual in schengenul lor sa-si cumpere singuri prostiile expirate sau supradozate cu chimicale si euri in ambalaje poleite). Iar in locul respectiv sa fie un

postat de Mda Luni, 26 Iunie 2023 07:51 89.137.136.*** Link la comentariu

Asadar vom avea (cica), enumerate dupa promisiunilor din ultimii 10-15 ani, aeroport, rezolvate problemele la cartier Cantemir, tunel pe sub Dunare, iar aeroport, trotuare incalzite, pasarele pietonale, iar aeroport, centrale termice de cartier, parcari sub si supraterane, centura mare, inca un corp

postat de galatean platitor de taxe si impozite Luni, 26 Iunie 2023 07:59 5.2.209.*** Link la comentariu

Spital municipal, adica al municipilui,..la Vanatori?? Distractiv!

postat de Toma Necredinciosul Luni, 26 Iunie 2023 18:07 5.13.142.*** Link la comentariu

Mai, dar cate spitale mai faceți?!? Nu ați construit 25 buc in mandatul acesta?!? Și apropo de valoare: eu zic că nu va ajung 1,6 miliarde de lei... Adică 800 milioane de euro... Părerea mea....

postat de un cetatean Miercuri, 28 Iunie 2023 23:39 84.232.163.*** Link la comentariu

sunt atatea terenuri virane, uriase, in Galati, uitate de lume, s-au gasit sa faca in comuna vanatori (nu ca am avea ceva cu comuna) ca sa fie la nasul smecherilor care si-au facut vile acolo. Pai este spitalul municipiului sau al smecherilor? Faceti domne spitalul in oras intr-un loc accesibil, ca

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.