Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Iulie, lună-record de taxe colectate pentru Fiscul gălățean. Zece miliarde de lei, ştrânşi în primele șapte luni

Iulie 2023 a fost luna cu cele mai mari încasări din istoria Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați, adică din ultimii zece ani. Înființată în anul 2013, instituția are în componență administrațiile județene ale finanțelor publice din cele șase județe ale Regiunii Sud-Est: Galați, Brăila, Vrancea, Buzău, Tulcea și Constanța.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați informează că, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2023, încasările cumulate au totalizat 10,046 miliarde de lei, față de 8,961 miliarde încasate în aceeași perioadă a anului precedent, înregistrând astfel o creștere de 12,11%.
În luna iulie, încasările au fost de 1,710 miliarde lei, cu 104,51 milioane mai mult decât nivelul încasărilor stabilite de ANAF. Față de iulie 2022, când încasările au fost de 1,401 miliarde lei, nivelul taxelor colectate în luna iulie a acestui an a fost mai mare cu 309,16 milioane lei. „Astfel, în luna iulie 2023 a fost încasată cea mai mare sumă la bugetul general consolidat al statului de la înființarea DGRFP Galați, în condițiile în care, la nivelul structurilor teritoriale a fost restituită și suma de 69,26 milioane lei reprezentând TVA de rambursat, precum și alte sume datorate de stat contribuabililor”, se arată într-un comunicat de DGRFP Galați, în care se precizează că, în decursul primelor șapte luni ale acestui an, au fost restituite către contribuabili sume reprezentând TVA de rambursat în cuantum de 472,17 milioane lei.
Tot în primele șapte luni ale anului curent, ca urmare a măsurilor legale de executare aplicate, au fost încasate arierate datorate bugetului general consolidat al statului în valoare totală de 1,910 miliarde lei, în condițiile în care, la data de 31 iulie, se aflau în diverse forme de înlesniri la plată arierate totalizând 630,57 milioane lei.
Conducerea DGRFP Galați, prin directorul general Florin-Ciprian Iamandi, mulțumește contribuabililor arondați pentru înțelegerea de care au dat dovadă și salută spiritul civic al acestora, manifestat prin conformarea la declarare și la plată.
„Avem convingerea că, printr-o relație transparentă și printr-un dialog constant cu contribuabilii, pot fi îndeplinite obiectivele strategice ale ANAF asumate prin programul de guvernare, în egală măsură cu satisfacția contribuabililor care va crește, prin servicii moderne și de calitate, astfel încât țintele de deficit bugetar să fie atinse”, declară directorul executiv Colectare, Gelu-Cătălin Găinaru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

11 comentarii

postat de Traian Miercuri, 2 August 2023 19:34 5.14.137.*** Link la comentariu

Ce imi plac bugetarii ăștia cu salarii de 10.000 de lei pe lună, cum le mulțumesc ei contribuabililor pentru "conformarea la plată". Haideți să fim solidari cu ei când le e greu, apoi când le va fi bine, vor fi fiecare pe cont propriu. Nu vrei tu să fii solidar cu mine? să câștigi 2000 de lei pe lun

postat de Adrian Miercuri, 2 August 2023 21:13 89.39.81.*** Link la comentariu

Attenzione ai borseggiatori !!!

postat de Taxatul in mod salbatic Joi, 3 August 2023 03:21 51.179.43.*** Link la comentariu

E doar lehamite când sunt de plătit birurile. Și de erau birurile de plătit pentru toți era un discurs însă odiosul anaf nu este în stare să execute niște smecheri că turnătorul voiculescu și negoita de câte 60 de milioane de euro. Dar sunt și diversi polițiști sau alți functionari publici cu averi

postat de pro Joi, 3 August 2023 04:04 5.14.162.*** Link la comentariu

Concluzia fireasca pentru guvern: impozitele sunt prea mici! Domnilor de la ANAF, sper sa nu vorbesc cu pacat, dar cifrele arata pentru anii viitori crestea emigratiei, amanarea platii unor fonduri europene, recesiune si apropierea de incapacitate de plata. Daca mai puneti la socoteala turbulenta

postat de florin Joi, 3 August 2023 05:33 86.124.203.*** Link la comentariu

In România lucrează legal 6791743 de oameni, dintre care 5093669 în domeniul privat, 1573979 sunt angajați la stat, în timp ce 123979 lucrează în sistem mixt.Paritate de cca.3,23 la privat-1 la stat !în Germania, paritatea e de cca.9,5 la 1!38% din PIB se duce in Romania pe salariile bugetarilor!In

postat de Misu Joi, 3 August 2023 06:35 86.124.120.*** Link la comentariu

Bate vântul schimbării prin ANAF, de este atât de promptă conducerea cu realizările!

postat de Stefan Joi, 3 August 2023 07:04 5.14.137.*** Link la comentariu

La cate masini de lux sunt prin oras, o mulțime fentează Fiscul declarându-le utilitare, înscriindu-le pe numele unor persoane cu handicap, etc.

postat de Raul Joi, 3 August 2023 07:06 5.13.205.*** Link la comentariu

Tinerii pe moarte sunt trimiși acasă de la camera de garda, mamele nasc pe trotuar, avem torționari ca îngrijitori de bătrâni în azile, dar ne mândrim ca strângem mai mult la buget. Make România great again!!!

postat de remo girone Joi, 3 August 2023 07:25 109.166.196.*** Link la comentariu

Foarte bine! Cresc veniturile la buget. Neapărat să mai înființăm - zic - câteva posturi de taie-frunză-la-câini prin instituțiile bugetare!

postat de Iancu Jianul Joi, 3 August 2023 08:15 5.13.200.*** Link la comentariu

Statul va intra in incapacitate de plata in maxim 8 ani... cel mai optimist scenariu! Aici nu ai nici o GARANTIE, ca ai drept la servicii medicale UE, infrastructura si STABILITATE! Pai de sa cotizez un stat care NU MA RESPECTA??? Pui vanzator de covrigi prim-ministru, alt ministru fost SOFER! Imi

postat de Alergatorul de pe Faleza Joi, 3 August 2023 11:26 86.124.200.*** Link la comentariu

Off-topic, dar important! Seara (mai ales in weekend) cand pe faleza inferioara este aglomeratie, canalizarea situata in mijlocul trotuarului intre scarile de piatra si pontonul restaurant refuleaza! Mizeria se scurge si balteste intr-o adancitura a asfaltului, ca mai apoi sa curga spre Dunare print

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.