Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Minunile de la Racoș. Călător prin țara mea (2)

Aflată la 20 km vest de orașul Rupea, pe Oltul superior, mica localitate Racoș este unică în România, prin cele patru obiective turistice de mare atracție. Traseul geologic se face în cel mult două ore, la pas domol.
Lacul de smarald
În imediata apropiere a parcării se găsește o fostă carieră de bazalt, exploatată până prin anii '60, când săpăturile au destupat un izvor care, încetul cu încetul, a inundat groapa. Acum, în locul carierei s-a format un lac limpede, a cărui apă își schimbă culoarea în funcție de locul unde se află soarele pe cer. La zenit (miezul zilei), lacul pare verde.
Alte călătorii prin țara mea
Vulcanul stins
Un crater gigantic circular, cu diametrul de 300-400 de metri, adânc de 40-50 de metri, stă mărturie unui trecut geologic tumultuos. Erupția care l-a creat s-a petrecut în urmă cu 1,2-1,3 milioane de ani, iar urmele sunt evidente până în ziua de azi. Roca vulcanului merge de la roșu la negru, iar craterul este accesibil la picior.
Coloanele de bazalt
Roca bazaltică scursă din vechiul vulcan s-a așezat în straturi; unul dintre ele, expus vederii de către pietrarii de odinioară, este format din bolovani pentagonali înalți de 6-8 metri, aliniați pe verticală, lipiți unul de altul. Interesant e că, atât dedesubtul lor, cât și deasupra, bazaltul s-a așezat pe orizontală.
Castelul Sukosd-Bethlen
Atestat din 1636, castelul fortificat este înconjurat de ziduri de 6-8 metri înălțime și are patru bastioane (turnuri) de colț. Inițial, a fost înconjurat de un șanț de apă și a avut un pod de intrare care putea fi ridicat. Atât turnurile, cât și zidurile de apărare erau prevăzute cu lăcașuri de tragere. Cochetul castel nu a fost nici atacat, nici cucerit vreodată, dar a fost distrus din neglijare și râvna CAP-iștilor. Foarte interesant este hornul-cupolă unicat al fostei bucătării, păstrat într-unul dintre turnuri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.