Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Constantin D. Chiriță, pedolog, academician

Constantin D. Chiriță s-a născut pe 8 august 1902, în București. A urmat studii universitare în domeniul silviculturii la Școala Politehnică din București. Și-a continuat pregătirea la Universitatea din Giessen, apoi la Tharardt și Eberswalde; în anul 1931 a obținut titlul de doctor în științe, specialitatea pedologie forestieră. Revenit în țară, a înființat primul laborator de soluri forestiere. S-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Forestiere. Și-a continuat activitatea în cadrul colectivului de pedologie al Academiei Române, la Centrul de Pedologie și Ecologie Agricolă și Forestieră, al cărui director a fost între anii 1968-1970, și la Institutul de Studii și Cercetări Pedologice al Academiei de Științe Agricole și Silvice.
Constantin D. Chiriță a fost cel care a creat primul sistem genetic de clasificare a solurilor din România, a studiat chimia transformării mineralelor argiloase în sol, s-a preocupat de studiul consistenței solurilor. A avut importante studii asupra regimului de umiditate în solurile forestiere din Câmpia Română, extinse apoi asupra stejăretelor cu fenomene de uscare intensă. S-a preocupat pentru prima dată de studiul chimic și fizico-chimic al solurilor forestiere. A reușit să creeze o școală stațională românească recunoscută pe plan mondial. Preocupările sale au corespondență în unele studii și lucrări publicate.
În 1955 a fost ales membru corespondent, iar în 1990 membru titular al Academiei Române.
A decedat la 10 octombrie 1993.
Remember, colecție de articole
Oameni de seamă

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.