Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Decontări de 6,79 milioane lei, în județ

Decontările efectuate în ultima perioadă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) pe programele de investiții aflate în derulare la nivel național însumează 6,79 milioane de lei pentru șapte unități administrativ-teritoriale din județul Galați.
Astfel, cele mai consistente alocări revin comunelor Braniștea și Tudor Vladimirescu pentru continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii locale, demarate cu finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Dacă la Braniștea stadiul acestora, conform datelor publicate de MDLPA, este de doar aproximativ 15%, cu decontări solicitate de 2,29 milioane lei, la Tudor Vladimirescu progresul este de peste 55%, cu o sumă solicitată spre decontare de 2,58 milioane lei.
În plus, pentru investițiile efectuate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), municipiul Galați a beneficiat, în ultimele opt zile, de alocări ce totalizează 1,28 milioane lei. De alocări prin PNRR au beneficiat, în același interval, orașul Berești și comuna Cudalbi.
Nu în ultimul rând, prin vechiul PNDL, au beneficiat de decontări pentru achitarea facturilor de investiții comunele Munteni și Scânteiești. Valoarea cumulată a acestora este de aproape 645.000 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.