Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Rene Magritte, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură

Pictorul Rene Magritte s-a născut pe 21 noiembrie 1898, la Bruxelles. A primit primele lecții de desen la vârsta de 12 ani. În 1919 s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din Bruxelles, pe care o va frecventa cu intermitențe vreme de doi ani.
Prima sa expoziție personală a avut loc în 1927, la galeria "Le Centaure" din Bruxelles. În septembrie același an a plecat în Franța și s-a stabilit lângă Paris. Din această perioadă datează compoziția "Îndrăgostiții" - în mai multe versiuni. Vălurile care ascund chipurile personajelor sugerează "universalitatea iubirii" și aduc totodată în discuție tema "dualității și a reflectării existenței". În 1929, o parte din operele sale au fost prezentate la o expoziție colectivă organizată la Paris.
În 1930, Magritte s-a întors la Bruxelles, unde în următorii 24 de ani a creat din ce în ce mai mult, expozițiile și aparițiile sale editoriale înmulțindu-se. În 1933, a luat parte la expoziția realiștilor, organizată la galeria pariziană "Kolle", ca reprezentant oficial și activ al grupului de suprarealiști belgieni. A participat în 1934 la importanta expoziție "Le No dans l'art vivant" organizată la Bruxelles și a realizat compoziția "Violul", pentru coperta cărții lui Andre Breton "Qu'est ce que c'est le surrealisme?". A organizat o expoziție personală la New York în 1936 și a participat la prima expoziție internațională asupra realismului la Londra în 1937.
Din 1940, a participat în mod activ cu articole în paginile revistei "L'invention collective" și a pictat în manieră impresionistă sau expresionistă, fără a se bucura de prea mult succes. A revenit la suprarealism și în 1948 a organizat prima sa expoziție personală la Paris, la "Galerie du Faubourg". La începutul anilor 1950 a executat, printre altele, plafonul de la "Theatre Royal" din Bruxelles și opt compoziții pentru salonul cazinoului din Knokke-Heist. Ulterior, a realizat câteva picturi murale pentru "Palais de Beaux Arts" din Charleroi și pentru clădirea Congresului din Bruxelles.
În 1965, a plecat la New York, cu ocazia retrospectivei operei sale organizate de Muzeul de Artă Modernă. În 1967 s-a deplasat la Verona, unde a lucrat la definitivarea unor opere sculpturale. Nu a mai apucat să-și vadă lucrările terminate, decedând la Bruxelles pe 15 august 1967, în urma unui cancer de pancreas.
Remember, colecție de articole
Oameni de seamă

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.