O sută de absenți şi un candidat eliminat pentru fraudă, la Bacalaureatul „de toamnă”
Puțin peste 400 de absolvenți de liceu s-au prezentat joi, 17 august, în sălile de examinare pentru a susține cea de-a doua probă a Bacalaureatului "de toamnă". Din totalul de 500 de candidați înscriși, 98 au lipsit, ne-a informat inspectorul general Gina Brânzan, restul încercându-și șansa de a trece de disciplina cea mai studiată pe durata celor patru ani de liceu.
Un singur candidat a avut neșansa de a ieși din sală înainte să-şi termine lucrarea, pentru că a fost prins în timp ce încerca să copieze, ajutat, desigur, de tehnologie. "Este vorba despre un candidat de la centrul de examinare de la Liceul Teoretic «Dunărea», care a fost surprins cu un dispozitiv de ascultare. S-au întocmit documentele necesare și a fost eliminat din examen", ne-a precizat șefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Galați.
Vineri, 18 august, candidații vor păși din nou pragul sălilor de examinare, pentru a susține ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării. Niciun absolvent din Galați nu va susține în acest an proba de limbă și literatură maternă și nici Bacalaureatul francofon.
Candidații vor aștepta primele rezultate pe 25 august, până la ora 12,00, cei nemulțumiți putând depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 și 18,00. În perioada 26-28 august vor fi rezolvate contestațiile, iar pe 29 august vor fi afișate rezultatele finale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.