Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Săraca limbă română. Trăiască pifteaua!

Omul de rând, fără o educație solidă, se exprimă în general după cum îi vine la gură; am mai dat, într-un articol anterior, câteva exemple grăitoare: autorizație de construcție vs de construire, balastru vs balast etc. Exemple sunt cu sutele, dar azi ne vom ocupa doar de două cuvinte, ambele de origine turanică.

Cearșaf: rufărie de pat confecționată din pânză, care se așterne peste saltea sau cu care se îmbracă plapuma (DEX); etimologie çarșaf (lb. turcă).
În româna Moldovei mari, înainte de influența turcilor, exista un cuvânt care să descrie aceeași realitate: prostire. Acest termen a reușit să supraviețuiască până în ziua de azi în comunitățile rurale îndepărtate de șosele principale sau de calea ferată.
Chiftea: preparat culinar de formă rotundă sau ovală făcut din carne tocată, ceapă, ouă, verdețuri și condimente, care se prăjește în grăsime (DEX); etimologie köfte (lb. turcă).
Bineînțeles că, în aceeași Moldovă, exista fix același lucru, numai că se numește și astăzi pârjoală.
Oameni buni, dacă nu ați învățat să vorbiți corect în cei șapte ani de-acasă sau la școală, nu vă mai scrântiți neuronii: merge și-așa! Din ce în ce mai bine!
Citește și VORBEȘTE CORECT!

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.