Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De ce facem saună în autobuzele și troleele noi. Șoferii Transurb și erorile aerului condiționat

Mai fierbinte și mai sufocantă decât afară este, adesea, temperatura în mijloacele de transport noi. Spre furia călătorilor, care s-ar aștepta să circule civilizat, în răcoarea plăcută a aerului condiționat. De cele mai multe ori, șoferul este cel apostrofat pentru că "nu dă drumul la instalația de climatizare". Și nu de puține ori se alege cu vorbe grele și înjurături. Liderul Sindicatului Șoferilor Liberi din Transurb, Gicu Pastia, a ținut să ne transmită că nu șoferii sunt vinovați de lipsa aerului condiționat, ci problemele tehnice cărora nu li s-a găsit rezolvarea, în ciuda eforturilor făcute de echipa de mentenanță.

O saună uscată pe roți, așa s-a dovedit a fi troleibuzul cu care luni, 21 august, în jurul orei 16,45, am încercat să ajung la Parcul "Carol". Aerul era mai dogoritor decât l-am simțit cât am așteptat în stație. Geamurile deschise nu aveau niciun efect de răcorire, iar călătorii se simțeau ca într-o etuvă. Am coborât după numai două stații, iar în troleibuzul următor aerul condiționat era mai mult iluzie decât realitate. Dogoritoare a fost şi călătoria de miercuri seara, cu un autobuz hibrid de pe linia 105, care circula cu toate geamurile deschise, aşa cum se vede şi în imagine.

Pentru gălățenii dependenți de transportul public devine, din păcate, o realitate constantă: să aștepte în mod special un autobuz nou, pentru a se bucura de normalitatea aerului condiționat, și să călătorească în aceleași condiții oferite de mijloacele de transport vechi.

"Șoferii nu au nicio vină"

De cele mai multe ori, șoferul este găsit vinovat de nefuncționarea aerului condiționat. Tocmai pentru că sunt, pe nedrept, certați și înjurați, liderul sindical Gicu Pastia a dorit să ne explice care este, de fapt, situația: "Avem probleme tehnice cu aerul condiționat". Potrivit liderului sindical, atunci când temperatura ambientală depășește 27 de grade, comanda pentru aerul condiționat dă eroare, în unele autobuze. "Undeva pe la 11,00 dimineața, se termină «programul» la aerul condiționat și toată lumea se descarcă pe șofer. Șoferii nu au nicio vină! Dacă noi, sindicatul, am afla că un șofer nu dă drumul la aer pe motiv că suferă de spondiloză ori alte afecțiuni, în secunda doi am cere să fie dat pe un mijloc de transport din cele vechi, care nu are sistem de climatizare. Dar nu e cazul! Nu se pune problema că șoferul nu dă drumul la aerul condiționat sau că stabilește el temperatura. Șoferul poate să regleze temperatura doar în cabină la el, nu în salonul mijlocului de transport. Și la troleibuze situația diferă, la unele se simte aerul condiționat mai tare, la altele mai încet. Nu există sistem de reglaj, ca șoferul să dea aerul mai puternic sau mai slab. Aerul condiționat îl pornești în salonul mijlocului de transport sau îl oprești", ne-a explicat liderul sindical.

Eforturi fără rezultat

În momentul în care sistemul de climatizare are probleme sau nu mai funcționează deloc, conducătorul auto repartizat pe mijlocul de transport în cauză este obligat să anunțe dispeceratul, pentru retragerea de pe traseu și înlocuirea cu un alt mijloc de transport, perfect funcțional. "Numai că, în anumite momente ale zilei, în special la orele de vârf, se întâmplă să nu putem schimba o mașină căreia nu-i funcționează aerul condiționat cu o alta fără probleme", ne-a declarat Gicu Pastia.

"Tehnicienii noști, inginerii, colegii de la mentenanță fac eforturi, dar deocamdată se pare că avem o problemă și încercăm să o rezolvăm. Nu-i pot acuza că nu-și fac treaba. Chiar și-o fac, sunt dedicați, vin și sâmbăta și duminica, ori de câte ori e nevoie, dar se pare că nu depășim problema. Fac eforturi, curăță filtre și tot încearcă să vadă de ce apare eroarea. Dar, repet, personalul navigant nu are nicio vină și oamenii îi înjură în cel mai mizerabil mod. Ajung să fie acuzați pe nedrept, pentru că un călător coboară nervos și urcă un altul și mai nervos. Ajung la capăt de linie sau acasă supărați și dezamăgiți de ceea ce se întâmplă", ne-a spus liderul sindical.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

19 comentarii

postat de gaga Miercuri, 23 August 2023 18:21 5.13.162.*** Link la comentariu

Potrivit liderului sindical, atunci când temperatura ambientală depășește 27 de grade, comanda pentru aerul condiționat dă eroare Bai voi sunteti intregi la cap... Nu aveti mai nici un nginer care sa stie cum se seteaza aerul conditionat...???????????????????????// Jeguri>>|||

postat de Albert Miercuri, 23 August 2023 18:33 86.124.202.*** Link la comentariu

Garanția s a terminat? Asistenta tehnica din partea producătorului nu se poate solicita? Un salariat sau doi, sau chiar 3, nu pot fi trimiși la pregătire la producătorii mijloacelor de transport dotate cu ac? Încercați.....

postat de Ciclop Miercuri, 23 August 2023 18:37 5.14.155.*** Link la comentariu

După ce Primăria s-a pretat la atâtea mizerii de unde să mai ai încredere . Bineînțeles că i-ar suspecta oricine pentru sabotarea aerului condiționat pentru economie la motorină. De ce nu scade prețul călătoriei înapoi la 2 lei? Condiții nu se oferă, timpul de așteptare e tot mai mare.

postat de Trist dar adevarat Joi, 24 August 2023 01:50 5.13.133.*** Link la comentariu

Sa aduca autobuze mult mai bune si performante si nu cele ramase la coada licitatiei, ,,Cel mai scazut pret in raport cu calitatea,, Ma intreb la un pret scazut gasesti si calitate?

postat de Citizen Joi, 24 August 2023 03:01 178.138.97.*** Link la comentariu

Se merge pe orar redus de vara... Deci nu este toată flota de auto pusă în trafic... De ce nu se folosesc doar cele noi?..Șoferul dacă vrea pornește el AC-ul.. Nu ca ar porni automat la nu știu ce temperatura,cum se spunea într-un comunicat. De ce aveți geamurile blocate la autobuze? O alta prostie.

postat de Bau-Bau Joi, 24 August 2023 03:27 86.124.200.*** Link la comentariu

Vrajeala sindicala!!!La soferi de ce nu da EROARE??? Daca mentenanta nu o pot asigura oamenii angajati acolo inseamna ca sunt incapabili. Schimba-i!!!

postat de Zal Joi, 24 August 2023 03:57 5.13.147.*** Link la comentariu

Prosteala, daca voi nu sunteti in stare atunci chemati specialisti sau cereti informatii de la cei care au creat masinile, dar nu, voi nu vreti sa mai dati bani. Au fost trimise nave spatiale sa inspecteze soarele iar voi nu gasiti o eroare la AC!? Pfffff....

postat de florin Joi, 24 August 2023 04:04 86.124.202.*** Link la comentariu

Pe undeva am gasit un articol din Viata libera in care se analiza situatia IJTL!Și in acei ani situatia transportului era jalnica!Și atunci ca și acum exista o cauza comuna: monopolul!In organizarea transportului în comun am rămas în comunism!Cu sefi mai mulți și masini mai puține

postat de Cetatean Joi, 24 August 2023 04:50 86.124.201.*** Link la comentariu

Au achizitionat toate rebuturile. Nici tractoarele nu fac atata zgomot. Un tren este mai slentios. daca stai in spatele autobuzului parca stai intr-un furnal. Scoateti-le de pe traseu, poluarea cu aceste SH-uri este ingrozitoare, mai ales sonor.

postat de Adriana Joi, 24 August 2023 05:09 86.34.187.*** Link la comentariu

Vorbe goale. În loc sa-si faca treaba gasesc scuze. Se lauda Primaria cu parc nou de autobuze si pe trasee sunt scoase autobuze foarte vechi si foarte murdare. Este o mare bataie de joc.

postat de george Joi, 24 August 2023 05:17 82.76.110.*** Link la comentariu

Sunt multi tehnicieni in oras ce pot rezolva problema. Chematii!

postat de Mario Joi, 24 August 2023 06:03 89.137.136.*** Link la comentariu

Astea sunt minciuni de adormit copii,abia ce au adus autobuze noi și gata ac ul e praf,te pufnește râsul ce inventează ăștia, clar vor să facă economie la motorină,se știe că se consumă mult combustibil când ac ul merge non stop,bătaie de joc fără nr la adresa oamenilor, oricum n ai unde să reclami

postat de Cornel Joi, 24 August 2023 08:10 5.14.150.*** Link la comentariu

Sunt șoferi care folosesc aerul condiționat numai în fata acolo unde trebuie sa se simtă ei bine. Prostimea? Sauna masiv. Problema persista cu USA 1 NU ESTE DESCHISA DECÂT CUNOȘTINȚELOR. Restul pe la coada.

postat de Carul cu boi Joi, 24 August 2023 08:15 82.76.155.*** Link la comentariu

Turma e mare, prostii sunt multi.

postat de sint facute pentru o clima gen olanda, belgia, anglia...se vor strica de tot din cauza climei noastr Joi, 24 August 2023 11:01 89.39.81.*** Link la comentariu

daca ce spune domnul sindicalist ca peste 27 grade celsius ambiental AC-ul numai functioneaza e pentru ca asa trebuie...asa e conceput AC, cu protectie termica....e clar, aceste autobuze, trolebuze nu sint pentru clima noastra...sint facute pentru o piata cu clima mai rece..taca......

postat de cind cumperi un auto trebuie sa te uiti si pentru ce echipare e facuta. difera pentru tari....in fun Joi, 24 August 2023 11:13 89.39.81.*** Link la comentariu

va amintiti de acele ARO, dacii facute pentru tarile arabe unde era cald in anii 1980-1989 cum e acum la noi? aveau radiatoarele de racire a motoarelor duble ca volum de racire fata de cele pentru piata interna, cind aveam clima temperat continentala...

postat de Adi Teea Joi, 24 August 2023 12:01 193.230.156.*** Link la comentariu

Cu aceste scuze mai mult vă acuzaţi domnilor de la Transurb!Căutaţi specialişti care ştiu să rezolve problema!Mâine-poimâine o să vreţi suprataxă la bilet; o sa ziceţi că datorită saunei din mijloacele dvs. de transport am avut o serie de beneficii pentru sănătatea corpului nostru. E de râsu-plânsu!

postat de sau se pot face reclamatii la protectia consumatorului, bloc de cristal.... Joi, 24 August 2023 12:09 89.39.81.*** Link la comentariu

e corect sa reduceti numarul de curse in vacanta, ca e trafic mai redus de pasageri. aerul nu merge ca e vara si e cald, .eu propun edililor sa reduca pretul biletelor in aceasta perioada.: pina la 1.sept. sa se dea bilete de 1,5 roni. unde e aer si conditii se valideaza. unde nu e ac si conditii nu

postat de bgd Vineri, 25 August 2023 05:34 46.97.169.*** Link la comentariu

Băi nu va e rușine cu articolul ăsta ? Șoferii nu dau drumul la aer condiționat , pt a fura la motorină . Nu mai căutați voi scuze , mai dai in plm că stau pe scaun in răcoare și râd de proști.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.