Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Spitalul Judeţean Târgovişte a prezentat public scuze unui pacient

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a transmis scuze unui pacient în vârstă de 86 de ani, ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului cu suspiciune de accident vascular cerebral (AVC) şi care a fost lăsat să aştepte câteva ore înainte de a fi văzut de către medicul neurolog, relatează Digi24.
Fiica pacientului a scris pe Facebook că personalul medical din UPU a insistat ca neurologul să coboare, iar aparţinătorii au mers la uşa secţiei, care era închisă, însă medicul de gardă a coborât abia spre dimineaţă, spunând că "timpul minim de aşteptare este de şase ore" şi acordând doar cinci minute pacientului. Oficialii spitalului au explicat ulterior că bătrânul nu suferise AVC şi că, în urma afirmaţiilor fiicei acestuia, la nivelul unităţii sanitare se derulează o anchetă internă.
"Medicul neurolog care asigura permanenţa în acea gardă şi-a motivat lipsa din UPU din cauza unor cazuri aflate pe secţie. Considerăm însă că acesta ar fi trebuit să se îngrijească de ambele situaţii şi să acorde atenţie, investigaţiile necesare şi tratamentul adecvat fiecărui caz în parte. Domnul doctor regretă întârzierea în acordarea consultaţiei pacientului, motiv pentru care îşi cere scuze public atât dumnealui, cât şi familiei sale. Conducerea Spitalului Judeţean Târgovişte îi roagă pe toţi medicii să facă eforturile necesare pentru a-i trata pe oamenii suferinzi atât cu medicamentele de care au nevoie, dar mai ales cu o vorbă bună şi multă empatie. De asemenea, ne dorim ca pacienţii să ştie că volumul de muncă pe Secţia Neurologie este foarte mare, mai cu seamă că des, aici, ne vin pacienţi şi din judeţul Prahova, din cauză că la Spitalul Judeţean din Ploieşti NU există medici de gardă pe Secţia Neurologie. Încă o dată, ne cerem scuze pentru problemele apărute, încercăm să fim mai buni cu fiecare zi şi vă rugăm să facem eforturi comune pentru binele tuturor", a transmis luni spitalul, potrivit News.ro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Ichim Luni, 18 Septembrie 2023 18:32 95.77.107.*** Link la comentariu

Sase ore! Conform unei doamne, medic dedicat: "Probabil dormea mut de..., socializa cu asisteentele ori se uita la filme cu x+uri." Acest felcer neurolog trebuie dat afara din tara si chiar condamnat la munca in folosul comunitatii intr+un spital din UE sa vada cum se raspunde la urgente.

postat de Pacient Joi, 21 Septembrie 2023 04:36 86.124.121.*** Link la comentariu

Criminalul ar trebui dat afara din sistemul medical.... N-ai, cum a calcal unul pe bec, ars la bani, ars la dreptul de practica. Rasa lor de ....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.