Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum prepari cel mai bun tiramisu

Ingrediente: 200 ml cafea tare, 40 ml coniac, 4 ouă, 50 g zahăr, 500 g mascarpone, 150 g pişcoturi, 2-3 linguri de cacao.
Preparare: Se face cafeaua şi se lasă la răcit, apoi se pregătesc celelalte ingrediente. Se separă gălbenuşurile de albuşuri în două vase și se pune zahărul peste gălbenuşuri. Cu mixerul, reglat la o viteză medie, se amestecă gălbenuşurile cu zahărul și se mixează circa două minute, până ce zahărul se dizolvă complet. Mascarpone se freacă până se înmoaie puţin şi se pune peste crema de gălbenuşuri. Cu mixerul, se amestecă mascarpone cu crema de gălbenuşuri. Amestecul se mixează un minut, până ce se obţine o cremă omogenă. Se mixează albuşurile circa două minute, până ce se obţine o spumă care se desprinde de vas. Peste crema de mascarpone şi gălbenuşuri se adaugă albuşurile bătute spumă şi se amestecă. Pişcoturile se înmoaie în siropul de cafea cu coniac şi se aşază într-o tavă. Peste pişcoturi, se pune 1/2 din crema de mascarpone. Se adaugă încă un strat de pişcoturi. Se întinde restul de cremă, iar deasupra se pre­sară cacao. Se pune la frigider cel puţin trei ore.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.