Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Concurs de artă plastică, cu premii de peste 10.000 lei

Concursul Internaţional de Artă Plastică "Gheorghe Petraşcu", organizat de Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci şi Asociatia "Pro Valores", a ajuns la cea de-a doua ediţie şi va beneficia anul acesta de premii totale în valoare de peste 10.000 de lei.
Competiţia, dedicată memoriei primului mare pictor român ajuns academician, se va desfăşura online, iar participanţii pot trimite fotografii ale lucrărilor (pictură, grafică, tehnici mixte) şi documentele necesare înscrierii până pe 15 noiembrie 2023, pe adresa de e-mail concursulgheorghepetrascu@gmail.com. Concurenţii pot realiza lucrări inspirate de temele în care a excelat maestrul omagiat: natură statică, peisaj, nud, flori şi portret.
Creaţiile premiate de juriul condus de pictorul Gheorghe Dican, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România, vor intra în colecţia Muzeului "Teodor Cincu" şi vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii permanente.
Regulamentul complet al concursului poate fi consultat pe https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-gheorghe-petrascu.
Născut pe 1 decembrie 1872, la Tecuci, Gheorghe Petraşcu a fost o personalitate de primă valoare a artei româneşti. În 1936, a devenit primul membru al Academiei Române provenit din rândul artiştilor plastici.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Alo, provincia Joi, 21 Septembrie 2023 11:52 89.136.2.*** Link la comentariu

Concurenții trebuie, pe cat posibil, să realizeze lucrari in stilul lui Petraşcu. Foarte minunat!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.