Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă un târg de muncă la care gălățenii nu s-au înghesuit

Ediția a cincea a Târgului de locuri de muncă organizat, miercuri și joi, la Vila Classic din Galați a avut parte de un absenteism destul de ridicat din partea gălățenilor. Circa 60 de persoane au participat în cele două zile ale evenimentului, mult mai puține față de așteptările organizatorilor și față de edițiile precedente. Reamintim, la târg au fost prezenți 20 de angajatori din municipiul Galați și din județ, care au oferit 100 de locuri de muncă celor interesați.
Conform reprezentanților Asociației Centrul de Dezvoltare SMART – organizatori ai târgului  în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 25 și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Galați –, nu s-a făcut nicio angajare pe loc. Firmele au găsit câteva persoane potrivite pentru locurile pe care le ofereau, iar discuțiile în vederea unei viitoare angajări vor continua.
În zilele de 25 și 26 octombrie 2023, va fi organizată ultima ediție a Târgului, la aceeași locație din zona Stirex.
Această serie de târguri de locuri de muncă se desfășoară în cadrul Proiectului Integal, care vizează dezvoltarea comunitară în zonele marginalizate ale municipiului Galați. În consecință, după cum ne-au asigurat organizatorii, se va continua identificarea locurilor de muncă și se va ține legătura cu membrii grupului-țintă al proiectului. Pentru aceștia se va oferi consiliere profesională, cu ajutorul unui psiholog specializat. Discuțiile cu acesta vor avea la bază testări profesionale, vor fi identificate calități, abilități, competențe pentru fiecare persoană în parte, pe baza acestora fiind planificat un traseu profesional viitor.
Tot în cadrul proiectului, se va asigura consiliere socială și juridică pentru persoanele cu posibilități financiare reduse sau provenind din familii monoparentale sau defavorizate, din cadrul aceluiași grup-țintă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de dgi Vineri, 22 Septembrie 2023 17:20 81.196.245.*** Link la comentariu

A FOST O PROMOVARE FOARTE SLABA A EVENIMENTULUI. POATE ALTA DATA.....

postat de macarie banu Luni, 25 Septembrie 2023 06:41 89.137.225.*** Link la comentariu

un fel de habr-babr dar mai colorat!.....vedeti ofertele si apoi comentati. Este doar un fel de scuza,genul....vedeti dom'le?!noi facem,oferim dar cetatenii e puturosi si nu vrea sa munceste....si,desigur,o justificare mascata a cheltuirii banilor aiurea....

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.