Festivalul Aforismului - "elogiu adus limbii române"
Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci, manifestare ajunsă la ediția a VII-a, este organizată de scriitorul Vasile Ghica, în colaborare cu Fundația "Pelin". La ediţia de anul acesta s-au pus şi bazele Uniunii Aforiștilor din România. Toți premianții din țară și de peste hotare ai edițiilor precedente au devenit responsabili ai unor subfiliale, în obligația cărora va sta inițierea a cât mai multor lecturi publice interactive în școli, universități, instituții culturale (case de cultură, teatre, cinematografe).
"Este marea șansă de a-i readuce pe români spre mirificile binefaceri ale lecturii literare", a spus Vasile Ghica.
"Festivalul Internațional al Aforismului de la Tecuci este un eveniment cu semnificații mai profunde decât s-ar arăta la prima vedere. Este un elogiu adus expresivității limbii române poluate de barbarisme, agramatisme și sloganuri de import. Este un gest de rezistență la degradarea condiției culturii românești. Este o sfidare la adresa divertismentului gregar, facil, mimetic, care contribuie la erodarea identității spirituale a poporului român. Este un manifest al patriotismului și o mână întinsă românilor care și-au părăsit țara, dar pe care nu i-a părăsit dorul de țară. Este mărturia susținută prin fapte, nu prin vorbe goale, a unei idei culturale europene. Este un act de nobil afront din partea provinciei, neglijate de responsabilii desemnați ai culturii naționale. Istoria îi va ignora pe locatarii algoritmilor politici trecători, dar nu-i va uita pe slujitorii entuziaști și dezinteresați ai culturii și conștiinței naționale, care demonstrează că se poate", a declarat diplomatul Petru Dumitriu, despre manifestarea de la Tecuci.
Pe parcursul a două zile, festivalul tecucean a avut în program: dezbateri, sesiuni de comunicări, lansări de carte, o gală a elevilor, turnirul aforiștilor și al epigramiștilor, recital de muzică clasică, dialoguri elevi - scriitori şi gala premiilor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.