Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gazele de care dispune România ar trebui să fie suficiente pentru această iarnă

Gradul de umplere a depozitelor de înmagazinare gaze este în prezent de 100,6% şi, cu ceea ce vom mai produce în sezonul rece, ar trebui, într-un scenariu moderat, să trecem peste iarna care vine fără importuri, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres.
"În actul normativ aferent pregătirii pentru iarnă, au fost dezvoltate mai multe scenarii care ţin de media temperaturilor şi inclusiv de posibilitatea ca România să susţină alte state, în speţă să-i susţină pe fraţii noştri de peste Prut. Într-un scenariu moderat, România nu va avea niciun fel de problemă, având în vedere gradul de umplere. Şi vă anunţ că astăzi este 100,6%. Deci, avem peste 100% din rezerva tehnică disponibilă la nivelul capacităţilor de stocare. Avem cu 400 de milioane, 417 milioane pentru a fi precis, de metri cubi mai mult faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă. Cu ceea ce mai producem şi în sezonul rece, chiar dacă e o producţie mai mică din raţiuni tehnice, plus ceea ce avem înmagazinat, ar trebui să trecem peste această iarnă fără să apelăm la importuri", a susţinut ministrul.
El a subliniat că, dacă iarna va fi foarte grea şi dacă Republica Moldova va solicita sprijinul României la un nivel care să nu poată fi acoperit din stocuri şi producţie, există opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan sau de a recurge la o eventuală achiziţie de gaze naturale lichefiate. "Avem opţiunea de a lua gaze din Azerbaidjan. Avem în continuare această opţiune securizată dinaintea mandatului meu şi este valabilă până în primăvara viitoare. Vorbim de un miliard de metri cubi pe care putem să-i tragem la nevoie. Sau o eventuală achiziţie a gazului sub formă lichefiată din Grecia, cel mai probabil, sau altă variantă", a afirmat Burduja, potrivit sursei citate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de gaz Luni, 16 Octombrie 2023 20:42 89.137.30.*** Link la comentariu

Dupa ce se termina si rezervele astea tot de la rusi luam gaz la pret dublu sau de la americani la pret triplu ! Pregatiti-va sa va invatatti cu frigul !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.