Încă un restaurant din Galați închis temporar de Protecția Consumatorilor
În urma unei sesizări, comisarii gălățeni de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au mers în control, marți, 17 octombrie, la restaurantul Cristal din zona Micro 40, aparținând societății Maryhris 2010 SRL.
Se pare că lucrurile nu stăteau deloc bine, astfel că restaurantul a fost închis temporar până la remedierea neregulilor constatate, iar alimente neconforme au fost oprite definitiv de la utilizare.
Comisarii CJPC Galați au mai aplicat o amendă contravențională de 5.000 de lei și un avertisment pe baza Legii prevenției.
Pare un „deja vu” la multe dintre restaurantele controlate de Protecția Consumatorilor, dar și la Cristal au fost găsiți gândaci și muște, precum și pereți murdari, frigidere neigienizate și cu zone ruginite.
Comisarii au constatat că personalul restaurantului folosea vase și ustensile neprofesionale, iar carnea refrigerată era depozitată în același loc cu lactatele și cofrajele cu ouă.
La unele produse folosite în prepararea mîncării, data-limită de consum era depășită. La altele, aceasta lipsea, cum lipseau și elementele de identificare și caracterizare (carne tocată, carne de pui și de vită, șuncă presată etc.).
Nu în ultimul rând, comisarii Protecției Consumatorilor au constatat că nu erau afișate toate informațiile privind ingredientele utilizate la prepararea mâncărurilor, substanțele alergene conținute în produsele preparate, precum și valorile nutriționale ale mâncărurilor.





Verificati si la Lidl ca pun preturi false mai mici si cand ajungi la casa e alt pret evident mai mare! In special la imbracaminte!
Sunt un client care servesc prânzul aproape zilnic în acest restaurant aproape de 5 ani și nu am decât cuvinte de lauda pt gustul și calitatea produselor servite aici !
ANPC- ul si ANAF-ul ce face cu cei care lucreaza de acasa ,multi in conditii insalubre si vand mancare, torturi, cozonaci , meniuri pe retelele de socializare. Este usor sa ii controlezi si sa ii amendezi pe cei la vedere, cei care pana la urma platesc taxe, dar ce faceti cu ceilalti ?
De altfel cei din HORECA CEREAUajutor de la stat pe timpul pandemiei, apoi toti au luat pielea de pe om pentru o mâncare.NESIMTITI , AU CONSIDERAT CA NU E DEAJUNS, SERVESC LATURI.Individul care lauda aceasta nesimțire dacă mănâncă de 5 ani inseamna ca este priveligiat.CârciumariLA MUNCA......
Verificați și pescaria din Piața 30 Decembrie, cea de la întrarea în halele vechi. Iti muta nasul din loc, când intri! Chiar nu s-a sesizat nimeni pana acum?